Sărbătoare și pentru învățământul teologic din Crișana

Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au fost prăznuiți cu multă bucurie și în Eparhia Oradiei. Sărbătoarea a început prin Liturghia arhierească la Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Oradea și a continuat cu manifestările din cadrul instituțiilor de învățământ teologic din orașul de pe Crișul Repede, informează „Ziarul Lumina”.

În ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, duminică, 29 ianuarie, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Oradea. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 2002, iar între 2000 și 2005 s-a slujit într-un spațiu amenajat din Școala Generală Nr. 16, din apropiere. La praznicul Floriilor din 2005 a fost binecuvântat demisolul pentru săvârșirea sfintelor slujbe, până la finalizarea lucrărilor la biserică. Prin purtarea de grijă și munca pr. paroh Ioan Bala și a pr. Dorin Rad, din 18 septembrie 2011 se slujește în interiorul sfântului lăcaș. În demisolul bisericii, parohia a amenajat un muzeu bisericesc și etnografic. Tot în cadrul acestui așezământ bisericesc există o trapeză, aici urmând să se deschidă o cantină socială pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe din parohie, care vor putea servi o masă caldă gratuită în fiecare zi.

Prezent în mijlocul credincioșilor din parohia orădeană, PS Sofronie a arătat, în cuvântul de învățătură, puterea credinței femeii cananeence, manifestată prin rugăciune stăruitoare.

‘Credința ei este cea care colaborează cu puterea lui Dumnezeu, iar după ce Dumnezeu Omul exclamă: ‘O, femeie, mare este credința ta!’, în ceasul acela, în clipa aceea, fiica femeii este vindecată’, a spus PS Sofronie. De asemenea, ierarhul a arătat puterea exemplului credinței femeii cananeence, care este și credința Bisericii. La finalul Sfintei Liturghii, PS Sofronie a sfințit o nouă troiță, din marmură, aflată în curtea bisericii.

Hramul instituțiilor teologice orădene

În ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, luni, 30 ianuarie, Preasfințitul Sofronie s-a aflat în mijlocul cadrelor didactice și studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Episcop Dr. Vasile Coman’ din Oradea, săvârșind Sfânta Liturghie în Paraclisul universitar ‘Sfântul Teodor Studitul’. La sărbătoare au participat și elevii, și cadrele didactice de la Liceul Teologic Ortodox ‘Episcop Roman Ciorogariu’, astfel încât cele două instituții de învățământ teologic din Eparhia Oradiei și-au prăznuit împreună sfinții ocrotitori.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, pr. lect. univ. dr. Doru Fer, cadru didactic al facultății, a rostit un cuvânt de învățătură cu tema ‘Contribuțiile biblico-teologice ale Sfinților Trei Ierarhi’. De asemenea, s-a oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea cadrelor didactice trecute la cele veșnice, atât de la vechea Academie Teologică din Oradea, cât și de la actuala Facultate de Teologie.

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a susținut o cuvântare festivă, în cadrul căreia a punctat importanța prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi pentru instituțiile de învățământ teologic din întreaga lume ortodoxă, evidențiind, totodată, rolul major al Facultății de Teologie Ortodoxă din urbea orădeană în plan duhovnicesc, cultural și misionar. Preasfinția Sa a apreciat calitatea învățământului teologic orădean, exprimându-și totodată încrederea în propășirea lui, în ciuda mutațiilor și provocărilor pe care le suferă lumea contemporană.

Comentarii Facebook


Știri recente