Sărbătoare pentru românii ortodocși din Stockholm, Suedia

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm și-a sărbătorit, ieri, 23 aprilie, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți. După slujbă, comunitatea parohială a organizat o agapă frățească.

Mai multe informații cu privire la acest eveniment a oferit pentru TRINITAS TV, părintele paroh Toader Doroftei de la parohia ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm: „Anul viitor vom sărbători 40 de ani de înființarea parohiei. La hram am oficiat slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Gheorghe și Sfânta Liturghie arhierească. A fost prezent Preasfințitul Macarie, Episcopul nostru, iar în sobor părintele paroh Toader Doroftei și părintele Dumitru Stănilă de la Constanța care este aici împreună cu noi. A fost ca oaspete și părintele Vlad Emil de la Biserica Ortodoxă Rusă care aparține de Moscova”.

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm este prima parohie ortodoxă română din Peninsula Scandinavă, înființată în anul 1971, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Justinian Marina.

Comentarii Facebook


Știri recente