Sărbătoare la Sighetu Marmației

Biserica cu hramul „Sfântul Voievod Stefan cel Mare”, din incinta Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș din Sighetu Marmației a îmbrăcat astăzi, 2 iulie, haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

„Am făcut o tradiție ca să fim prezenți aici, să le facem bucurie conducătorilor acestei instituții, care au și ctitorit biserica din osteneala și din ofrandele lor, și credincioșilor care o cercetează, pentru că ea are o incintă separată de incinta instituției și poate fi frecventată și de credincioși. A fost o zi binecuvântată, o zi în care ne-am amintit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare care a trăit 50 de ani pentru neamul lui și a ctitorit biserici și mănăstiri și pentru că se trage din stirpea maramureșenilor, i-am construit și în Maramureș o biserică voievodală, o biserică a lui Dumnezeu și o casă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, a spus Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul.

La Sfânta Liturghie au participat angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, precum și angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.

Biserica „Sfântul Voievod Stefan cel Mare”, din incinta Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș a fost târnosită în vara anului 2009.

Comentarii Facebook


Știri recente