Sărbătoare la Seminarul Teologic din Craiova

Seminarul Teologic Liceal din Craiova își sărbătorește la 25 ianuarie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Grigorie Teologul. După cum ne informează Gheorghe Cioiu, cadrele didactice și elevii seminariști ai acestui așezământ de spiritualitate și cultură teologică, atestat documentar încă din anul 1483, au pregătit pentru această zi un program special.

La orele dimineții va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii în Paraclisul Seminarului Teologic de către Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu părinții profesori. După slujba religioasă, în sala de festivități a Seminarului va avea loc o serbare, în cadrul căreia va fi evocată viața și învățătura Sfântului Grigorie Teologul prin expuneri, poezii și mici scenete religioase, iar Corul Seminarului, dirijat de prof. Victor Șapcă va interpreta un buchet de cântări religioase specifice momentului.

Comentarii Facebook


Știri recente