Sărbătoare la Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Cluj Napoca

În seara zilei de 12 noiembrie 2012, credincioșii din Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Cluj Napoca l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care a oficiat, începând cu orele 18:00, Slujba Vecerniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Această slujire arhierească, menită să marcheze lăsatul secului pentru postul Crăciunului, a adunat numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi, care au ținut să fie prezenți la bucuria duhovnicească a acestei parohii.

După slujba vecerniei, Înaltpreasfinția Sa le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură privind importanța și rolul postului în viața creștinilor și actualitatea sa într-o lume consumistă și secularizată și în vreme de restriște, așa cum este cea pe care o traversăm cu toții. Postului de bucate i se adaugă postul de păcate, și așa călătorim spre Betleemul unde Pruncul Sfânt se va naște pentru a aduce mângâiere și bucurie întregii lumi.

La rândul său, părintele paroh Iacob Cismaș i-a mulțumit ierarhului pentru prezența Sa în mijlocul credincioșilor și pentru îndemnurile duhovnicești pe care le-a împărtășit celor prezenți. Manifestarea s-a încheiat cu un concert de cântări religioase, susținut de corala preoților clujeni, după cum ne informează radiorenasterea.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente