Sărbătoare la Biserica Sfântul Spiridon din Galați

Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din Galați a îmbrăcat, miercuri, 12 decembrie 2012, haine de sărbătoare. În mijlocul credincioșilor s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a oficiat Sfânta Liturghie. La final, opt tineri preoți au fost hirotesiți întru duhovnici. Au fost săvârșite, totodată rugăciuni de mulțumire și slujba de pomenire a ctitorilor, informează TRINITAS TV.

Răspunsurile la strană au fost date de copiii de la Centrul de zi al parohiei, care au pregătit cu ocazia hramului și un program artistic. Micii colindători au fost răsplătiți cu dulciuri, iconițe și cărți de rugăciuni.

Biserica „Sfântul Spiridon”, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este unul dintre cele mai semnificative obiective bisericești din Galați, aici desfășurandu-se numeroase acțiuni filantropice.

Comentarii Facebook


Știri recente