Biserica „Sf. M. Mc. Mina” din cartierul ieșean Păcurari și-a cinstit ieri, 11 noiembrie, ocrotitorul, informează „Ziarul Lumina”. Enoriașii din parohie, dar și din alte zone ale Iașului au participat în număr mare la slujba Vecerniei unită cu Litia, care a avut loc marți seara, și la slujba Sfintei Liturghii, din ziua de hram. Din anul 2008, sfântul lăcaș adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Mina.
Una dintre cele mai vechi biserici din Iași închinate Sfântului Mina și-a serbat ieri hramul. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început marți seara, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat 20 de preoți, în prezența a numeroși credincioși. La final, un grup de copii de la Școala „Ion Creangă”, aflată în perimetrul parohiei, a susținut un concert de cântece religioase. Pr. paroh Constantin Prodan i-a felicitat pe elevi, numindu-i „icoană vie a parohiei”.
Ieri-dimineață a avut loc slujba Utreniei, a Acatistului, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru cei adormiți. Sfântul lăcaș a îmbrăcat straie de sărbătoare. Catapeteasma împodobită cu flori și icoanele pictate în stil bizantin îi îndemnau pe oameni să lepede grija cea lumească pentru a se lăsa cuprinși de duhul rugăciunii. Icoana Sfântului Mina, ce cuprinde și o părticică din cinstitele sale moaște, strălucea mai frumos ca oricând. Sfânta Liturghie, oficiată de pr. Dumitru Păduraru, misionar la Biserica „Sf. Atanasie și Chiril” din Iași, a avut loc într-o atmosferă duhovnicească, credincioșii rugându-se cu smerenie lui Dumnezeu ca, prin rugăciunile Sfântului Mina, să fie izbăviți de primejdii și să primească sănătate. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Dumitru Păduraru, care a vorbit despre viața Sfântului Mina și despre semnificațiile Evangheliei citite ieri. „Sărbătoarea Sfântului Mina este sărbătoarea dumneavoastră, nu este doar a Bisericii, pentru că dumneavoastră formați Biserica. Sfântul Mina călătorește prin casa fiecărui credincios din această parohie și îl binecuvintează. El vă încurajează, vă îmbărbătează, el este cel care vă ocrotește cu rugăciunile sale pe care le duce în fața lui Dumnezeu”, a spus pr. Dumitru Păduraru, care a mai adăugat că prezența credincioșilor în Sfânta Biserică reprezintă o mărturisire a credinței. A urmat cuvântul pr. Vasile Irina, slujitor la Biserica „Sf. M. Mc. Mina”, care a asemănat sărbătoarea de hram a unei biserici cu marile sărbători împărătești de peste an.
Sfânt lăcaș donat de comunitatea germană
Biserica „Sf. M. Mc. Mina” a fost ctitorită în anul 1812 de fiul generalului rus Jochan Gheorg von Städter (1751-1812), pentru a veni în ajutorul comunității germane, dar și pentru a păstra vie memoria tatălui său. Din anul 1945, pentru a fi salvată de furia postbelică de distrugere a ceea ce fusese german, comunitatea luterană cedează biserica parohiei ortodoxe. La început a fost înființată pe lângă acest sfânt lăcaș parohia Toma Cozma II, iar apoi s-a numit parohia „Sf. Mina”. Pentru că ortodocșii începuseră să se roage în această biserică, rușii nu au mai îndrăznit să o dărâme. „Prin dialogul dintre cele două comunități a fost salvată această biserică, unde se înalță rugăciuni către Dumnezeu și acum. Chiar astăzi (n.r. – ieri) au venit membrii comunității luterane pentru a vizita biserica și pentru a vedea lucrările de înfrumusețare care au fost realizate anul acesta. Au fost încântați pentru că au găsit o biserică frumoasă, curată, îngrijită. Am stabilit cu membrii comunității luterane să punem o plăcuță comemorativă, în română și germană, care să cuprindă un scurt istoric”, a spus pr. paroh Constantin Prodan. De când este casa de rugăciune a credincioșilor ortodocși, lăcașul de cult a fost cuprins într-un amplu proces de restaurare: schimbarea acoperișului, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, schimbarea plafonului și a pardoselii, pictarea interioară, dotarea cu catapeteasmă. Părintele paroh, sprijinit și de pr. Bogdan Țifrea, slujitor la acest sfânt lăcaș, intenționează ca, după dobândirea actelor pentru terenul bisericii, să demareze lucrările de construcție pentru un complex parohial.