Sărbătoare la biserica din Viorești, jud. Vâlcea

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop – Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit ieri, 22 octombrie, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, din Parohia Gorunești – Viorești, Protoieria Horezu, comuna Slătioara, județul Vâlcea, după cum ne informează pr. arhidiacon Ioan Liviu Găman.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon, tânărul teolog Vasile Aurelian Munteanu, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, pe seama parohiei Bodești II, Protopopiatul Horezu, județul Vâlcea.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul le-a vorbit celor prezenți despre viața și martiriul Sfântului Mare Mucenic Mercurie și despre bucuria de a fii creștin astăzi și totodată dificultatea de a trăi după Legea lui Hristos în vița cotidiană, într-o lume încărcată de probleme economice și materiale, în care lăcomia materială, obsesia afirmării de sine și patima de a stăpânii lumea se află la loc de cinste. Presfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul Mântuitorului Iisus Hristos care a biruit aceste trei ispite pe Muntele Carantaniei și ne-a învățat ce atitudine trebuie să avem față de aceste încercări.

După slujbă, în pronaosul celebrei bisericuțe cu Potecași, în prezența Preasfințitului Episcop, a avut loc ceremonia decernării Premiilor Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală „Niște Țărani”, pe anul 2011. Premiile „Niște Țărani” au fost decernate de către directorul fondator al revistei „Clipa”, scriitorul Dinu Săraru, fiu al comunei Slătioara.

Între personalitățile care au fost premiate anul acesta amintim pe Acad. Dan Berindei, Acad. Dumitru Radu Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Prof. univ. dr. Ion Gh. Roșca și istoricul american Larry Watts.

La manifestare au mai participat oficialități, academicieni, oameni de cultură, profesori, istorici, preoți și numeroși credincioși din localitate.

Sărbătoarea a fost încununată de prezența în această parohie a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Mercurie. La solicitarea Părintelui Alexandru Prună de la Parohia Gorunești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, au fost aduse și lăsate în dar, de către Preasfințitul Emilian Lovișteanul, ca semn de prețuire și binecuvântare credincioșilor acestei bisericuțe, un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie, de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea”.

„O zi istorică aici la Viorești în Parohia Gorunești, pentru că anul acesta se împlinesc 230 de ani de la ctitorirea bisericii cu hramul „Intrarea în Biserica a Maicii Domnului” o ctitorire unică și monument istoric între bisericile vâlcene. Astăzi au fost aduse spre închinare și lăsate în dar, un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie, pentru a arăta legătura dintre sfinții mucenici ai Bisericii noastre și mărturisitorii credinței ortodoxe în acest spațiu vâlcean. Bisericuța „Friza Potecașilor” ne arată că potecașii au apărat granițele țării noastre de atunci, dar mai mult au apărat credința ortodoxă și libertatea poporului român. Astfel ei devin urmași ai Sfântului Mucenic Mercurie, înțelegând chemarea și rostul lor de a apăra Biserica și valorile nemului românesc”, a conchis Părintele Episcop.

Biserica „Friza Potecașilor” Slătioara

Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Viorești este așezată în depresiunea numită ,,La Râpi’, în apropiere de râul Cerna, la un kilometru distanță de centrul comunei Slătioara. A fost temeluită în anul 1782, din piatră și cărămidă, la acea vreme fiind, după toate probabilitățile, un schit de maici, locul fiind cunoscut și sub numele de Valea Călugara. Ctitorii sunt vătafii Ion Urșanu și Ion Viorel. În afara bisericuței din Viorești, vătaful Ioan Urșanu a zidit peste 40 de biserici, printre care și biserica de la Urșani, celebră pentru fresca din pronaos, o capodoperă care înfățișează lumea oierilor în prima reprezentare plastică a burgheziei române în formare.

Lucrările de consolidare și restaurare a întregii biserici au început în anul 2005 și au constat în subzidire, electrificare subterană, încălzire electrică sub dușumea, ferestre din piatră, șarpantă, centuri la arcade, acoperișul din șindrilă, pardosea din cărămidă. Lucrările de restaurare a picturii interioare și exterioare au început în 2006 și au fost realizate de către Elena Murariu, pictor restaurator. Alături de biserică se află cimitirul satului și au fost construite clopotnița și șopronul prăznicar.

Comentarii Facebook


Știri recente