La praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Episcopia Hușilor a fost în sărbătoare, întrucât chiriarhul ei, Preasfințitul Părinte Corneliu, a aniversat 10 ani de slujire arhierească.
Evenimentul a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinția Sa înconjurat de un ales sobor de 18 preoți și 4 diaconi. Din soborul de slujitori au făcut parte clericii din Administrația Eparhială, părinții protoierei din cele cinci protopopiate ale eparhiei, membrii celor două Consistorii Eparhiale, slujitorii Catedralei Episcopale și alți invitați clerici, informează Episcopia Hușilor.
În timpul Sfintei Liturghii, în cadrul ecteniei întreite, au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra Preasfințitului Părinte Episcop Corneliu în răstimpul celor 10 ani de arhierie.
După momentul împărtășirii clericilor, Preasfinția Sa a rostit un însuflețitor cuvânt de învățătură privitor la evenimentul deosebit prăznuit de Biserică și anume Intrarea Maicii Domnului în Biserică, explicând credincioșilor amănuntele acestei etape din viața Maicii Domnului.
A urmat momentul în care Preasfinția Sa a împărtășit un număr mare de credincioși și elevi seminariști prezenți la slujbă.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit în treapta de protosinghel pe ieromonahii Iorest Matei și Serafim Mihalache, viețuitori ai Mănăstirii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din cadrul Centrului Eparhial Huși. Momentul a fost urmat de hirotesia în arhidiacon a părintelui profesor Andrei Zăgan, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși.
După Sfânta Liturghie, părintele arhimandrit Serafim Bodnar, Exarhul mănăstirilor din eparhie, a vorbit celor prezenți despre momentul festiv din viața Părintelui Episcop Corneliu, adresând ierarhului nostru urări de viață îndelungată, sănătate și realizări în slujirea eparhiei.
La cuvântul părintelui exarh, Preasfințitul Părinte Episcop Corneliu a răspuns mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate darurile oferite pe parcursul acestor ani. Tot Preasfinția Sa a rememorat cei 10 ani de slujire arhierească și a amintit o parte din realizările acestei perioade printre care amintim sprijinul substanțial oferit celor în nevoie, persoane sărace sau aflate pe paturile spitalelor din județ, hirotonia tinerilor candidați pe seama parohiilor din eparhie, sfințirea de biserici, efectuarea de vizite canonice și slujiri arhierești sau activitatea de profesor în cadrul Seminarului Teologic din Huși.
După acest moment, clericii, elevi seminariști și credincioșii prezenți au cântat Preasfințitului Părinte Corneliu tradiționalul „La mulți ani” și au intonat imnul arhieresc pentru cel care este rânduit de Dumnezeu să fie cel de al 51-lea Episcop al acestei venerabile eparhii moldave.
În timp ce Preasfinția Sa părăsea catedrala a fost înconjurat cu multă dragoste de către credincioșii și elevii seminariști prezenți, care au oferit flori și au adresat urări de sănătate și zile îndelungate ierarhului care păstorește cu multă dragoste și responsabilitate Episcopia Hușilor.
Momentul festiv a fost continuat prin agapa frățească oferită celor prezenți de către Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor.
În după amiaza zilei, Preasfinția Sa a efectuat o vizită pastorală la Mănăstirea Dimitrie Cantemir, unde biserica veche de lemn și-a serbat hramul.