Sărbătoare în Arhiepiscopia Râmnicului

Numeroși credincioși din Arhiepiscopia Râmnicului și din țară au participat la hramul Mănăstirii Iezer, care și-a serbat vineri, 23 noiembrie, ocrotitorul, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul Mănăstirii Iezer, vineri, 23 noiembrie, de Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezența Înalt Preasfințitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, informează „Ziarul Lumina”.

După ce joi, 22 noiembrie, la ceas de seară, au fost oficiate Vecernia, Litia și Privegherea, a doua zi, PS Emilian Lovișteanul, înconjurat de soborul de preoți și diaconi slujitori, a săvârșit Sfânta Liturghie. După slujbă s-a făcut pomenire celor adormiți în Domnul. În cuvântul de învățătură, PS Emilian a detaliat popularitatea prăznuirii Sfântului Antonie la olteni. „Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer a devenit o tradiție încă din anul 1992, iar Mănăstirea Iezer organizează slujbe și alte manifestări pentru cinstirea sfântului, prin care aduce recunoștință față de Dumnezeu și față de sfinții Săi”, a precizat arhiereul râmnicean.

Din viața Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer

Sfântul Părinte Antonie de la Iezer era de neam român și a trăit pe vremea voievodului Matei Basarab și a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință, mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi. Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în frumoasa pustie de la Schitul Iezer, în ținutul Vâlcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat de la început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii, a mers la episcopul locului, Ilarion, ca să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul, cunos-cându-l că este monah îm-bunătățit și poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se cuviosul la Schitul Iezer și văzând că biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a

reînnoit sfântul lăcaș. După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său, a ieșit din schit și, cercetând mai îndea-proape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Diavolul însă i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumne-zeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare.

Cuviosul Antonie era mic de statură și gârbov de bătrânețe, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și purta numai cele de trebuință. A stat în sihăstrie 28 de ani și a trăit în total 92. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar și acelea cu măsură. Vin sau altă băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre, iar lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, cuviosul, cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”. După patruzeci de zile, fiind bolnav cuviosul, a adormit întru Domnul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet. După îngropare, s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în biserică și cu o cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat, Nicolae, i s-a arătat, de asemenea, zicându-i: „Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihna veșnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi”. Mutarea sa la Domnul a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al nouălea din zi.

Comentarii Facebook


Știri recente