‘Saptamana de Rugaciune pentru unitatea crestinilor’ avand ca tema ‘Hristos este unica temelie a Bisericii’ s-a deschis in aceasta seara la Iasi.

In aceasta seara s-a deschis ‘Saptamana de Rugaciune pentru unitatea crestinilor’, care are tema: ‘Hristos este unica temelie a Bisericii’.

La Iasi, Rugaciunea comuna a inceput la orele 17.00 la Catedrala Ortodoxa ‘Sfantul Gheorghe’ din Iasi – Mitropolia veche.

Tema primei seri din cadrul Octavei de Rugaciuni pentru unitatea crestinilor a fost: ‘Chemati la maturitatea spirituala’.

Slujba a fost oficiata de un sobor de preoti si diaconi, condus de Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.

Din soborul slujitorilor ortodocsi au facut parte: parinti profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi si preoti slujitori la Catedrala Mitropolitana.

Din partea Bisericii Romano-Catolice au participat parinti profesori de la Institutul Romano-Catolic ‘Sfantul Iosif’ din Iasi, precum si preoti de la Bisericile romano-catolice din oras. Au fost prezenti, de asemenea, Prea Sfintitul Petru Gherghel – Episcop Romano-Catolic al Diocezei de Iasi, alaturi de Prea Sfintitul Aurel Perca – Episcop auxiliar al Episcopiei Romano-Catolice de Iasi.

In deschiderea primei seri de Rugaciune comuna pentru unitatea crestinilor, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a explicat care este scopul acestei Rugaciuni si a subliniat importanta ei. De asemenea, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a multumit Prea Sfintitului Episcop Petru Gherghel pentru ajutorul acordat pentru a organiza Expozitia de anul trecut de la Vatican, din Salonul Sixtin, intitulata ‘Stefan cel Mare – Punte intre Orient si Occident’: ‘Suntem deosebit de onorati de prezenta Prea Sfintitului Petru Gherghel – Episcop Romano-Catolic al Diocezei de Iasi si a Prea Sfintitului Aurel Perca – Episcop auxiliar al Episcopiei Romano-Catolice de Iasi, dar si de prezenta tuturor celorlati participanti. Intr-o lume foarte tulburata, dezbinata si fragmentata, Rugaciunea nu este numai o datorie, ci si o necesitate, anume necesitatea de a ne vindeca sufleteste. Rugaciunea este vindecarea de dezbinare, vindecarea de izolare, vindecarea de singuratate si refacerea comuniunii de iubire cu Dumnezeu si cu semenii nostri.’

Cuvantul de invatatura din prima seara a Octavei de Rugaciuni pentru Unitatea Crestinilor a fost tinut de Prea Sfintitul Petru Gherghel – Episcop Romano-Catolic al Diocezei de Iasi, care a subliniat importanta unitatii crestine in contextul mondial actual, accentuand ideea ca trebui sa avem ca temelie in actiunile pe care le facem pe Hristos, Care ne cheama pe toti la maturitate spirituala: ‘Cel Care face sa creasca Biserica, Care o insufleteste si o apara este doar Unul: Hristos, El fiind Intemeietorul, El fiind Izvorul din care se adapa, El fiind Stanca, Piatra unghiulara si fundamentala, la care se adauga slujitorii si muncitorii pentru a descoperi aceasta realitate. Ideea de a prezenta aceasta invatatura si acest adevar drept subiect de reflectie si meditatie pentru Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor 2005 apartine grupului pregatitor format din reprezentantii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor din partea Bisericii Romano-Catolice si din reprezentantii Comisiei Credinta si Constitutie din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor, grup care a luat drept cadru de aplicare a aceleiasi realitati din Corint situatia Bisericii din Slovacia, unde Bisericile din aceasta tara au cunoscut, de mai bine de 10 ani, o perioada de reinnoire si dezvoltare rodnica, in comparatie cu timpul celor 40 de ani de greutati si persecutii din perioada regimului comunist ateu. Ideea si gandul calauzitor al membrilor acestui grup, nu numai ca au fost si raman inspirati, dar se potrivesc cu realitatea prezentata de Sfantul Apostol Pavel din cadrul primilor ani ai Bisericii si, mai mult, se potrivesc cu realitatile zilelor noastre din Romania. Este nevoie sa crestem in credinta pentru a creste in unitate; este nevoie de umilinta in slujirea noastra pentru a descoperi adevaratul Izvor al unitatii; este nevoie sa descoperim unica Temelie pentru a construi adevarata Biserica prin slujirea noastra.’

De asemenea, Prea Sfintitul Petru Gherghel a inaltat o Rugaciune pentru unitate, un indemn pentru toti crestinii ca sa-si deschida inimile spre implinirea operei de mantuire a lui Hristos in lume.

La finalul slujbei de aceasta seara, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oferit Prea Sfintitului Petru Gherghel – Episcop Romano-Catolic al Diocezei de Iasi engolpionul comemorativ cu imaginea Sfantului Voievod Stefan cel Mare, precum si o placheta ce are gravata pe suprafata ei Crucea Moldava. De asemenea, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a oferit si Prea Sfintitului Aurel Perca – Episcop auxiliar al Episcopiei Romano-Catolice de Iasi aceeasi placheta. La acest moment deosebit, Prea Sfintitul Aurel Perca a adus multumiri Inalt Prea Sfintitului Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei pentru aceasta onoare, exprimandu-si speranta ca intalnirile de felul acesta vor continua si in afara programelor oficiale de Rugaciune comuna: ‘Sunt coplesit de gestul Inalt Prea Sfintitului Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei de a-mi oferi placheta care are reprezentata Crucea Moldava. Este un semn de mare pretuire din partea Inalt Prea Sfintitului Daniel si din partea Bisericii Ortodoxe Romane. Auzind cantarea ‘Dignus est’, pot spune ca mai sunt multe de facut pentru a fi vrednici cu adevarat de asemenea gesturi, dar le luam ca si incurajare pentru alte opere in favoarea acestei apropieri dintre cele doua Biserici, Ortodoxa si Romano-Catolica, in favoarea slujirii poporului roman si a slavei lui Dumnezeu.’

Pentru a vedea care au fost ecourile slujbei de rugaciune comuna pentru unitatea crestinilor, am apelat la Generalul Constantin Birhala, seful Comandamentului 10 Operational din Iasi care ne-a transmis impresiile sale: ‘Intotdeauna cand ies de la orice slujba, am sufletul curat si plin de emotii. Ma bucur ca am putut participa la o astfel de Rugaciune comuna care contribuie la unitatea noastra spirituala.

Slujba tinuta in comun de catre Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Prea Sfintitul Petru Gherghel – Episcop Romano-Catolic al Diocezei de Iasi a fost plina de invataminte, de bucurie si liniste sufleteasca. Din an in an numarul credinciosilor, atat ortodocsi, cat si romano-catolici, care participa la aceasta Rugaciune comuna pentru unitatea crestinilor este mult mai mare.’

Cea de-a II-a seara din cadrul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor se va desfasura la Catedrala Romano-Catolica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Iasi, incepand tot cu orele 17.00.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…