Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului se lucrează la realizarea elementelor care vor forma subsolul 1 al edificiului. În perioada 30 noiembrie – 6 decembrie au continuat armarea, cofrarea și betonarea elementelor ce vor forma încăperile subsolului.

Mai multe informații cu privire la lucrările ce se desfășoară în continuare a oferit pentru TRINITAS TV dl. ing. Gabriel Năstase, responsabil tehnic cu execuția: „Ponderea lucrărilor se realizează la subsolul 1 care, practic, va închide clădirea la cota + sau – 00. Continuăm cu elementele verticale, asta însemnând stâlpi și pereți de compartimentare exterioară și interioară, dar și cu lucrările de la altar, adică elemente verticale care includ cu preponderență pereții exteriori. De asemenea, continuăm cu realizarea grinzilor deasupra elementelor romanate, cu partea de suduri care sunt foarte multe și care ne permit să realizăm o rigiditate foarte mare a clădirii, cu partea de cofrare și de turnare betoane. Astfel, încercăm să păstrăm ritmul acesta pentru a nu ieși din datele și elementele de angajare vis a vis de Patriarhia Română”.

Cei care doresc să afle mai multe informații, dar și cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală pot consulta site-ul www.catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente