Sanctitatea Sa Bartolomeu I si Papa Ioan Paul II doresc relansarea Dialogului Teologic.

Sanctitatea Sa Bartolomeu I – Patriarhul Ecumenic de Constantinopol si Papa Ioan Paul II doresc relansarea Dialogului Teologic intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Declaratia aceasta apartine Monseniorului Eleuterio Fortino – subsecretar in Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor intr-un interviu aparut in editia din 21 ianuarie 2005 a publicatiei ‘Osservatore Romano’.

Oficialul de la Vatican a mai spus ca, in ultimii ani, relatiile tensionate dintre cele doua Biserici au cunoscut o schimbare intensa, ceea ce a fost dovedit si de cele doua vizite de anul trecut ale Sanctitatii Sale Bartolomeu I la Roma, pe 29 iunie 2004, respectiv pe 27 noiembrie 2004, precum si de gestul Papei Ioan Paul II de a returna Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol moastele Sfintilor Ioan Gura-de-Aur si Grigorie Teologul.

Monseniorul Fortino a mai adaugat in interviul citat ca Papa si Patriarhul Ecumenic au semnat in vara trecuta o intelegere conform careia Comisia mixta de dialog teologic intre catolici si ortodocsi va fi reactivata, dupa o sincopa de peste 4 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente