Sănătatea – dar al lui Dumnezeu și responsabilitate umană

Reprezentanții celor 18 culte din țara noastră se vor întâlni joi, 26 aprilie 2012, în cadrul Consiliului Consultativ al Cultelor din România. Întrunirea cu tema Sănătatea – dar al lui Dumnezeu și responsabilitate umană va avea loc la Palatul Patriarhiei sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

Mai multe informații despre ordinea de zi a acestei întâlniri a oferit pentru Radio TRINITAS Consilierul Patriarhal George Grigoriță, de la Cancelaria Sfântului Sinod.

„La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în România s-a constituit Consiliul Consultativ al Cultelor din România. În ordinea de zi a acestei ședințe sunt mai multe puncte. Printre ele am putea remarca semnarea statutului de organizare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, iar apoi o dezbatere pe tema Sănătatea – dar a lui Dumnezeu și responsabilitatea umană. Aici va fi discutată problema sănătății în contextul românesc actual, apoi se vor evidenția anumite puncte de vedere privitoare la sistemul de sănătate din România și bineînțeles se va discuta și pe marginea proiectului de lege referitor la reforma din sistemul sanitar românesc. Cel de-al treilea punct important de pe ordinea de zi este schimbarea președinției Consiliului Consultativ al Cultelor din România, bineînțeles respectându-se ordinea menționată în anexa legii 489/2006. Încă de la început acest Consiliu Consultativ și-a propus să fie o voce comună a tuturor cultelor recunoscute din România în ideea de a da un răspuns societății românești la provocările contemporane”, a precizat Consilierul patriarhal George Grigoriță de la Cancelaria Sfântului Sinod.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit.

Obiectivele majore ale Consiliului Consultativ al Cultelor din România sunt: promovarea credinței în Dumnezeu și a importanței acesteia în viața persoanei și a societății, apărarea și promovarea ființei umane și a demnității ei, promovarea respectului față de creația divină (omul și natura înconjurătoare), adoptarea unor poziții și atitudini comune față de probleme importante ale societății, manifestarea solidarității și cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educațional și social, prevenirea și medierea în soluționarea eventualelor diferende interconfesionale și interreligioase, inclusiv respingerea și descurajarea oricărei forme de extremism etc.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente