Sâmbăta Moșilor de toamnă

Sâmbăta Moșilor de toamnă este o zi specială în care Biserica noastră îi pomenește pe toți cei adormiți întru Domnul. În sfintele lăcașuri, slujitorii se roagă alături de cei vii, care aduc pentru adormiții din neamul lor și jertfele văzute: coliva, colacul, vinul, lumânările și tămâia, împreună cu jertfa duhovnicească a rugăciunii. Străduindu-se să se roage în particular și în biserică pentru cei care au fost luați din viața pământească, credincioșii împlinesc cântarea-rugăciune ‘Veșnica pomenire’.

Comuniunea noastră cu cei adormiți se realizează prin slujbele de pomenire ale Bisericii și în special prin Sfânta Liturghie. Biserica noastră a dedicat ca zi de rugăciune pentru adormiți sâmbăta, dar sunt rânduite și zilele speciale de Pomenirea morților, în popor numite ‘ale moșilor’. Prin acestea activăm la nivelul vieții Bisericii o realitate teologică fundamentală – pomenirea -, ca act de viață în care se realizează o foarte concretă comuniune între credincioșii rugători și cei care au trecut din viața aceasta. Prin pomenirea celor adormiți, prin rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu de a-i înveșnici și odihni în slava Împărăției cerești, mărturisim că moartea este doar un prag, o trecere spre deplinătatea vieții. La nivelul personal al fiecăruia, dar și comunitar-bisericesc, putem să fim în comuniune și părtășie cu cei care au adormit. Această comuniune cu cei adormiți se realizează prin slujbele de pomenire ale Bisericii și în special prin Sfânta Liturghie. ‘Cel mai important lucru pentru cei adormiți este să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie. Toate celelalte, parastasele, milosteniile sau lucrurile împărțite, nu fac altceva decât să însoțească această pomenire’, ne-a spus părintele profesor Silviu Tudose, asistent în cadrul Catedrei de teologie practică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ din București.

Jertfele materiale însoțesc rugăciunea pentru cei adormiți

Iubirea și grija față de cei adormiți se manifestă în poporul binecredincios prin jertfele pe care acesta le aduce la biserică: lumânarea, coliva, vinul, tămâia, colacul. Aceste elemente, care însoțesc rugăciunea, au o semnificație profundă, care depășește cu mult aspectul lor material. Cei care nu înțeleg viața Bisericii privesc aceste lucruri smerite cu desconsiderare, plasându-le doar în spațiul tradiției și arhaicului, ca manifestări rurale, învechite. Aceste elemente sunt însă parte din viața Bisericii pentru că au o funcționalitate foarte specială. Coliva, colacul, lumânarea, însoțite de rugăciune, fac parte din cadrul legăturii credinciosului cu Dumnezeu. Ele activează în Biserică legătura cu Dumnezeu și cu sufletele celor adormiți.

Lumânarea este lumina faptelor bune

Despre semnificația acestor elemente ne-a vorbit părintele profesor Silviu Tudose. ‘Lumânarea, care stă la căpătâiul celui care se află pe patul de moarte și îl însoțește apoi până la mormânt și care este mereu aprinsă atunci când se fac slujbele de pomenire, este imaginea faptelor bune cu care acesta Îl va întâmpina pe Hristos Domnul la Judecată. Lumina ei, ca și cea a candelei, îi luminează calea spre veșnicie, așa cum Hristos Însuși, Lumina lumii, îi luminează pe toți cei care locuiesc în întuneric. Candela și lumânările sunt nelipsite de la mormintele creștinilor.’

Coliva și vinul sunt nelipsite de la slujbele de pomenire

Coliva este făcută din grâu fiert, îndulcit cu zahăr și miere, în care se pun diferite aromate. ‘Coliva simbolizează trupul omenesc, mai exact trupul celui adormit. Așa cum boabele de grâu nu pot încolți și rodi dacă nu putrezesc, nici trupul omului, dacă nu moare și nu este îngropat, nu poate învia. Coliva este o expresie naturală a credinței în înviere. Dulciurile și aromatele care intră în compoziția colivei sunt simbol al virtuților cu care sunt împodobiți sfinții, pe care le-a avut în parte și cel răposat. Sunt, de asemenea, chip al dulceții vieții celei veșnice, pe care ne rugăm să o dobândească cel răposat’, a spus pr. asist. Silviu Tudose. Vinul însoțește întotdeauna coliva. Culoarea lui roșie arată viața jertfelnică la care este chemat orice creștin pentru a primi cununa Împărăției. Vinul este, în același timp, element euharistic. În Sfânta Liturghie, vinul se transformă în Sângele Domnului Iisus Hristos și se dă credincioșilor ‘spre iertarea păcatelor și spre viața de veci’. Preotul stropește în chipul crucii coliva cu vin, arătând dorința ca sufletul celui adormit să se împărtășească deplin de Hristos Domnul în Împărăția cerurilor.

Tămâia arată rugăciunea și jertfa curată

‘Tămâia este arsă din belșug atât la locul de priveghi, cât și în timpul slujbei înmormântării. Fumul și buna mireasmă rezultate în urma arderii tămâiei creează o atmosferă de sfințenie și prielnică rugăciunii. Nu există slujbă din cultul divin public ortodox la care să nu se ardă tămâie. Este folosită cu precădere la slujbele pentru cei adormiți, nu numai până la îngropare, ci și după aceea, de fiecare dată când se fac pomeniri sau când cineva merge la mormântul rudelor și prietenilor, pe care-l tămâiază cu mult drag și evlavie. Fiind un element esențial, tămâia devine astfel o expresie a credinței în viața viitoare’, ne-a explicat părintele Silviu Tudose. Tămâia este buna mireasmă duhovnicească a rugăciunii și a faptelor iubirii care se înalță la tronul lui Dumnezeu pentru pomenirea celor adormiți și pentru iertarea păcatelor lor. Tămâia și lumânarea sunt cele mai frecvente jertfe pe care credincioșii le aduc la biserică și arată prin simplitatea și curăția lor că lui Dumnezeu trebuie să-i fie aduse cele mai curate gânduri și fapte bune neamestecate de rele. Știind că măsura omului nu poate fi deplină, ne rugăm lui Dumnezeu să curățească prin Duhul Sfânt pe noi și darurile noastre.

Sunt trei Sâmbete ale Moșilor în anul bisericesc

În Biserica Ortodoxă Română există trei sâmbete denumite ‘ale moșilor’. Sâmbăta Moșilor de iarnă precede Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a lăsatului sec de carne. Sâmbăta Moșilor de vară este înaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt, iar Sâmbăta Moșilor de toamnă este legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fiind în prima sâmbătă a lunii noiembrie. ‘Toate aceste sâmbete sunt numite ‘ale moșilor’ deoarece prin cuvântul ‘moș’ sunt denumiți înaintașii dintr-un neam. ‘Din moși-strămoși’ este o expresie care arată vechimea necunoscută a unui lucru’, a arătat pr. asist. Silviu Tudose.

Pomenirea celor adormiți se face cu Sfânta Liturghie și cu parastas

‘Pomenirea celor adormiți la Sfânta Liturghie este cel mai important lucru pe care îl facem pentru ei. Fiind pomeniți la proscomidie, scoțându-se o miridă pentru fiecare, apoi la ectenia specială, din dinaintea Heruvicului, sufletele lor dobândesc mare mângâiere. Dacă cei care fac pomenirea se și împărtășesc la Liturghia respectivă, comuniunea cu cei adormiți este cât se poate de deplină. Aceasta deoarece, după credința noastră, mărturisim că cei morți participă în mod nevăzut la Sfânta Liturghie. De altfel, însăși etimologia cuvântului parastas ne îndeamnă să ne pregătim pentru Sfânta Împărtășanie pe care să o primim la Sfânta Liturghie la care sunt pomeniți cei dragi ai noștri. Prin primirea nemuritoarelor Daruri, îi ajutăm să primească nemurirea, în Împărăția cerurilor. La parastas, pe lângă pomenirea la Sfânta Liturghie, coliva, colacii și vinul aduse la biserică, cu care se merge la cimitir, creștinii aduc diferite daruri de mâncare și băutură, uneori și haine, pe care le împart apoi în special oamenilor nevoiași, în numele celor adormiți sau spre pomenirea lor. Se organizează agape, de obicei în casa unde a trăit cel răposat, la care e bine să fie chemați îndeosebi cei nevoiași, nu numai rudele și prietenii’, a spus părintele Silviu Tudose.

(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 5 noiembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente