Samarineanul milostiv și iubirea aproapelui la Timișoara

Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, organizează mâine, 23 februarie 2012, conferința cu tema Samarineanul milostiv și iubirea aproapelui. Evenimentul este organizat începând cu ora 10:00 în sala festivă a Centrului eparhial și este organizat cu prilejul anului 2012 ca an omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor.

Invitații conferențiari sunt: dr. Dan Cioată și dr. Gabriel Ciorîcă de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Alături de studenții teologi vor fi prezenți toți preoții misionari și mai ales cei care își desfășoară activitatea în spitalele timișene, dat fiind că se va vorbi despre rolul credinței în misiunea medicului și a preotului la căpătâiul bolnavului.

‘În acest an ne-am propus organizarea mai multor întâlniri și conferințe cu medici timișoreni apropiați de Biserică, cu dorința de a evidenția importanța credinței în Dumnezeu atât pentru pacientul suferind, cât și pentru cei care desfășoară actul medical asupra acestuia. Medicul, asemenea preotului, are nevoie de ajutorul divin pentru misiunea pe care o desfășoară în sprijinul vieții, știind că viața este un dar al lui Dumnezeu. Prin participarea la aceste conferințe, studenții teologi au posibilitatea să vadă necesitatea credinței nu doar la cei ce propovăduiesc învățătura creștină la altare, ci la toți cei care se dedică întrajutorării semenilor, așa cum a făcut-o samarineanul milostiv din Evanghelie’, a declarat pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente