Să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire și curățire

Înainte de fiecare împărtășire cu Sfintele Taine, de obicei în seara de dinainte, există obiceiul ca fiecare creștin să rostească atât canonul de rugăciune dedicat Sfintei Împărtășanii, cât și cele douăsprezece rugăciuni scrise de Sfinții Părinți pe această temă. Cele douăsprezece rugăciuni sunt atribuite în ordine sfinților Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Simeon Metafrastul, Ioan Damaschin și Simeon Noul Teolog. În acest material, ne vom concentra atenția asupra celor două rugăciuni atribuite Sfântului Vasile cel Mare.

Chiar dacă se spovedește înainte de a se împărtăși, nici un creștin sau cleric nu se poate considera cu desăvârșire curat și vrednic de a primi Trupul și Sângele Domnului. Conștientizarea propriei păcătoșenii și slăbiciuni în fața patimilor are un caracter permanent. Așadar, creștinii care consideră că, de vreme ce se împărtășesc o dată pe an, o fac „cu vrednicie” contrazic flagrant mărturisirea Sfântului Vasile cel Mare, care afirmă: „Însuți Împărate, Cel ce ești fără de moarte, primește și pocăința mea, a păcătosului, și pleacă urechea Ta spre mine și ascultă graiurile mele, că am greșit, Doamne, greșit-am la cer și înaintea Ta și nu sunt vrednic a căuta spre înălțimea slavei Tale (s.n.)” (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugăciunea I”, în: „Rugăciuni înainte și după Sfânta Împărtășanie”, Alba Iulia, Ed. Epifania, 2007, p. 32). Așadar, de vreme ce însuși Sfântul Vasile cel Mare își declină vrednicia, este clar că nu sentimentul acesta de automulțumire trebuie să ne anime înainte de a primi Sfânta Împărtășanie. Desigur, ne-am curățit sufletul prin Spovedanie și rugăciune, dar acest fapt nu trebuie să ne facă să credem că suntem perfecți și sfinți. Însă nici nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de deznădejde și să refuzăm să ne împărtășim pe motivul nevredniciei noastre, pentru că, așa cum spune în continuare tot Sfântul Vasile cel Mare: „Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, Îndelung-răbdător și Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele, în tot chipul așteptând întoarcerea mea. Că Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin prorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor Tale, nici nu voiești pierderea oamenilor, „ci vrei ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”” (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugăciunea I”, p. 33). Există creștini care aleg să nu se împărtășească fără a avea păcate opritoare, ceea ce se dovedește a fi o acțiune irațională. Așadar, ca o concluzie la acest scurt preambul, afirmăm că trebuie să ne împărtășim des, dar fiind conștienți în același timp de slăbiciunea noastră în fața păcatului și a patimilor. Împărtășirea nu trebuie făcută cu gândul că suntem vrednici, dar nici refuzată deoarece ne considerăm nevrednici fără a avea păcate opritoare de la aceasta. Aceasta este și atitudinea rezumată de Sfântul Vasile cel Mare: „Știu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tău Trup și Scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mănânc și beau, neputându-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul și Sângele Tău, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci îndrăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”” (Sfântul Vasile cel Mare, „Rugăciunea a VI-a”, în: „Rugăciuni înainte și după Sfânta Împărtășanie”, Alba Iulia, Ed. Epifania, 2007, pp. 44-45).

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente