S-au încheiat cursurile de formare a preoților în cadrul proiectului „Alege Școala” în Protopopiatul Iași

Cursurile de formare în cadrul proiectului „Alege școala”, desfășurate la Mănăstirea Miclăușeni, la care au participat 24 de preoți din protopopiatul „Iași 1”, s-au încheiat astăzi, 17 martie.

În cadrul cursurilor preoții au fost instruiți asupra modului în care trebuie abordată problematica abandonului școlar, precum și asupra motivării copiilor și tinerilor spre a frecventa școala.

Domnul Ciprian Ciobanu, conferențiar la facultatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a subliniat rolul preoților și al Bisericii în cadrul acestui proiect: „Rolul Bisericii este cu atât mai important deoarece Biserica, preoții, au și se bucură de o autoritate morală foarte consistentă în comunitățile de astăzi, astfel încât, prin acest rol dar și prin misiunea și acțiunile pe care le pot întreprinde Biserica și preoții, se poate reduce fenomenul abandonului școlar. Atragerea copiilor, care se află la riscul acesta de abandon școlar, către Biserică, integrarea lor în diverse acțiuni și activități organizate de Biserică și sub tutela Bisericii, pot contribui cu certitudine la reducerea acestui risc de abandon școlar”, informează Radio TRINITAS.

Proiectul „Alege școala” este derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu organizația World Vision România. În Arhiepiscopia Iașilor vor fi formați în cadrul acestui proiect peste 240 de preoți.

Comentarii Facebook


Știri recente