S-au împlinit 33 de ani de la mutarea la Domnul a Patriarhului Justinian Marina

La Biserica Mănăstirii „Radu Vodă” din Capitală a fost oficiat ieri, 26 martie, un parastas pentru vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina, trecut la Domnul în urmă cu 33 ani. Slujba de pomenire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Astăzi am săvârșit slujba pomenirii sale la 33 de ani de când a trecut la cele veșnice. El este prezent în pomenirile care se fac zilnic la sfântul altar al acestei sfinte Mănăstiri, pe care a restaurat-o […] de asemenea ocupă un loc de seamă în istoria Bisericii Ortodoxe Române ca unul dintre cei mai mari Patriarhi pe care i-a avut Sinodul și Biserica Ortodoxă Română”, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, în cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, a evidențiat implicarea lui în viața Bisericii: „Dintre realizările sale ca patriarh al României enumerăm numai câteva: canonizarea în anul 1950 a unor sfinți români, printre care Sfântul Calinic de la Cernica și Sfântul Iosif de la Partoș; a asigurat editarea unor periodice bisericești, studii teologice; a publicat ‘Apostolatul Social’ în 12 volume; înființare a două Eparhii în afara granițelor țării precum și înființarea unor așezăminte de asistență socială”, informează TRINITAS TV.

Personalitate reprezentativă a Bisericii noastre, patriarhul Justinian Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901 în satul Suești, jud. Vâlcea. A absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și Facultatea de Teologie din București. A fost tuns în monahism la Mănăstirea „Cetățuia” din Iași, iar ulterior a devenit Mitropolit al Moldovei. Pe 24 mai 1948 a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Justinian Marina a trecut la cele veșnice la data de 26 martie 1977 și a fost înmormântat în biserica Mănăstirii „Radu Vodă” din București.

Comentarii Facebook


Știri recente