Rusaliile sunt sărbătorite astăzi în Biserica Ortodoxă Română

Sărbătoarea Cincizecimii sau a Pogorârii Duhului Sfânt este prăznuită astăzi, 23 mai, de către toți credincioșii ortodocși. Acest praznic este sărbătoarea anuală a Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli. Faptele Apostolilor (2, 1-4) mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viața Bisericii.

Evenimentul sărbătorit a avut loc la 10 zile după Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la Cer și la 50 de zile după Sfintele Paști, tot în momentul în care serbau și evreii Paștile. Totodată e și sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, deoarece, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au botezat 3000 de oameni care vor constitui prima comunitate creștină din Ierusalim, așa cum aflăm de la Faptele Apostolilor 2, 41.

Acest mare eveniment a avut loc la data de 29 mai a anului 30 (sau 33 d. Hr.) cu prilejul sărbătoririi Cincizecimii care a fost la început, în cadrul ritualului evreiesc, o Sărbătoare de mulțumire pentru secerișul grâului, iar apoi a devenit una dintre cele trei sărbători dedicate pelerinajelor anuale, în care evreii comemorau Revelația lui Dumnezeu dată lor pe Muntele Sinai. Prin urmare, evreii din timpul Mântuitorului sărbătoreau Cincizecimea ca sărbătoare a Revelației.

Pentru ucenicii Domnului Hristos și pentru toți credincioșii ortodocși de astăzi Cincizecimea este ziua în care Duhul Sfânt S-a revelat și S-a dăruit Bisericii lui Hristos, adică comunității creștine. În ediția Săptămânalului „Lumina de Duminică” din data de 23 mai 2010, dintr-un articol al părintelui profesor doctor Ștefan Buchiu aflăm mai multe despre semnificațiile Sărbătorii Cincizecimii:

Darul limbilor de foc

Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime este consecința directă a Înălțării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, la împlinirea lucrării Sale mântuitoare pe pământ, de răscumpărare a omenirii. La Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos le descoperise ucenicilor Săi motivul principal al Înălțării Sale la Dumnezeu-Tatăl: ‘Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi’ (Ioan 16, 7).

Trimiterea aceasta va reprezenta un alt mare dar făcut omenirii de către Dumnezeu-Tatăl, în continuarea primului dar, cel al Întrupării Fiului Său preaiubit. Cele două daruri dumnezeiești descoperă lumii pe cele ‘două brațe ale Tatălui’, adică pe Fiul și pe Duhul, amintind în același timp de cel dintâi dar, al creării întregii existențe, ‘văzute și nevăzute’, care s-a lucrat de către Tatăl prin Fiul în Duhul. Întreaga Sfântă Treime este lucrătoare în actul creației și tot întreaga Sfântă Treime se angajează în crearea din nou a umanității compromise de păcat. În ambele cazuri motivul este același: preaplinul iubirii de oameni a lui Dumnezeu, Care nu voiește să-și ia darul înapoi, ci vrea să împlinească întocmai ‘nemincinoasele Sale făgăduințe’. Ținta inițială pe care n-o atinsese primul Adam, ridicarea de la chip la asemănarea cu Dumnezeu, se arată acum, prin Adam cel Nou, deplin realizabilă și pentru toți accesibilă, dacă ‘vor crede și se vor boteza’ și dacă ‘se vor naște din apă și din Duh’. Pentru această renaștere spirituală trimite astăzi Hristos cel înviat și înălțat la ceruri pe Duhul cel Preasfânt, Cel care botează ‘cu foc’, adică împărtășește harul său sfințitor ucenicilor lui Hristos Domnul, pentru că aceștia să-și înceapă apostolatul în toată lumea.

Duhul Sfânt naște tainic pe Hristos în cei curățiți de El

Modul în care Sfinții Apostoli au fost îmbrăcați ‘cu putere de sus’ descoperă lucrarea concomitenta și unitară a Fiului și a Duhului Sfânt, fiindcă darul limbilor de foc consfințește calitatea sau slujirea lor unică și irepetabilă de martori ai lui Hristos Cel răstignit și înviat ‘în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginea pământului’ (Faptele Sfinților Apostoli 1, 8) dar și descoperă puterea arzătoare a harului divin, care, ea singură, distruge sau consumă neghina păcatului. Se împlinește, în acest ceas sfânt și proniator, dorința Mântuitorului, mărturisită odinioară Ucenicilor Săi: ‘Foc am venit să aduc pe pământ, și cât aș vrea să fie aprins!’ Dar nu era rânduit Fiului să-l aprindă, ci Duhului Celui de viață dătător și de sfințenie dăruitor, Cel ce va naște în mod tainic, spiritual, pe Hristos în cei curățiți de El. Iar Duhul aduce acest foc al iubirii și puterii dumnezeiești din interiorul Preasfintei Treimi, din însăși comuniunea apofatică și desăvârșită a Persoanelor Treimice. Prin acest foc suprarațional, pietrele vii, care sunt Apostolii, se unesc între ele, având în capul unghiului pe Piatra-Hristos, întemeindu-se prin puterea și lucrarea Duhului Sfânt Biserica Mântuitorului Hristos și a Preasfintei Treimi. Aici trebuie căutat modelul divin al Bisericii, în perihoreza desăvârșită a Ipostaselor Treimice, care prin Duhul Sfânt devine accesibilă umanității restaurate de Hristos Domnul. Și tocmai de aceea Biserica, pe care ‘Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o și Duhul Sfânt a înnoit-o’, reprezintă inaugurarea tainică a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Să revenim însă la sărbătoarea de astăzi și să remarcăm o altă modalitate folosită de Mântuitorul Iisus Hristos, de a anunța într-o manieră oarecum indirectă venirea Preasfântului Duh și faptul că El este Cel ce Îl trimite oamenilor: ‘Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-l primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru ce Iisus încă nu fusese preaslăvit’ (Ioan 7, 37-39). Iisus, ca Fiu al Lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat, este izvorul vieții veșnice, El are în Sine ‘apa cea vie’ (Ioan 4, 10), cum a încredințat-o pe femeia samarineancă. Cine caută această apă în altă parte n-o va descoperi, ci se va adăpa din izvoare otrăvite sau izvoare-surogat, care în loc să stingă setea spirituală, mai tare o aprind. Propriu-zis, această apă vie este harul divin necreat și veșnic, după care însetează ființă umană din prima clipă a existenței sale, fiindcă harul este constitutiv chipului divin din om. Doar într-o stare de desfigurare spirituală, de secătuire morală, omul poate deveni indiferent la setea sa funciară, ce se corelează cu foamea sa duhovnicească. Pâinea vieții și apa cea vie sau cuvântul lui Hristos și harul Sfântului Duh sunt sursa vieții noastre spirituale, dăruite nouă din belșugul vieții divine, ca să hrănească făptura cea nouă, renăscută prin Botez, reconfigurată prin darurile Mirungerii și hrănită prin Sf. Euharistie.

Nu în ultimul rând, prin harisma glosolaliei, ca printr-un ultim argument divin, Sfinții Apostoli s-au încredințat de adevărul pentru care i-a pregătit îndelung Mântuitorul: universalitatea creștinismului, ce descoperă egalitatea tuturor persoanelor umane și a tuturor popoarelor cunoscute în istoria umanității în fața chemării la mântuire. Începând cu această zi a Cincizecimii se va concretiza punctual parabola celor chemați la nunta Fiului de Împărat: neamurile păgâne, în mod neașteptat și uimitor, vor primi, prin darul Evangheliei și prin efortul misionar al Apostolilor, chemarea la statura de fii ai Celui Preaînalt, de moștenitori ai Împărăției cerurilor și de primitori ai darurilor Duhului Sfânt.

Hristos-Domnul S-a răstignit și a înviat; Duhul Sfânt a părăsit și El sânurile părintești, îmbrățișând făpturile raționale și creația întreagă; Apostolii au fost trimiși la propovăduire; Biserica, mireasa a lui Hristos și templu al Duhului Sfânt, naște fii pentru Împărăție: ‘Veniți, toate sunt gata!’, răsuna chemarea, ce nu va înceta până la sfârșitul veacurilor, căreia îi vor răspunde mulți, chiar dacă nu toți, căci ‘mulți sunt chemați, dar puțini aleși’.

Darurile Duhului Sfânt unifică pe oameni în pleroma Bisericii

Ce mesaj special are această sărbătoare, supranumită ‘Duminica cea Mare’, pentru noi, cei de astăzi? Să nu uităm nicicând darul limbilor de foc ale Duhului Sfânt, cărora și noi ne-am făcut părtași prin Botez și prin Mirungere, și să lăsăm harul dumnezeiesc să curețe, să vindece și să înnoiască iar și iar făptura noastră, pregătindu-se de înviere. Să auzim acum și în toate sărbătorile Bisericii chemarea tainică, neîntreruptă a Păstorului Ce-și caută oaia pierdută pentru a reîntregi turma cea duhovnicească, pe care El însuși o conduce la locul odihnei și la pășunea cea aleasă.

Darurile Duhului Sfânt sunt nenumărate, diverse și totuși unitare și unificatoare; prin toate ni se împărtășesc puteri dumnezeiești, ce fac să înflorească în noi mulțime de virtuți. Și toate au un scop superior: să ne unească tot mai adânc în pleroma Bisericii, să fim cu adevărat iconomi credincioși, drepți și responsabili ai adevărului de credință, ai comuniunii frățești și ai ascultării smerite de Părintele Ceresc. Să transformăm latura noastră pătimitoare în zel neobosit pentru slujirea și zidirea aproapelui, pentru depărtarea consecventă și hotărâtă de ispitele veacului prezent; în jertfelnicie și dăruire altruistă celor din nevoi, cărora Hristos vrea să le întindă, prin noi, o mână de ajutor.

Iar ca o cunună a tuturor eforturilor noastre, să prețuim neîncetat arvuna învierii, înscrisă în inimile noastre, viețuind cu ochii către cer, umblând ca niște înviați dar neuitând nicio clipă că suntem încă pe cale, având nevoie de priveghere, de rugăciune și mai ales de iertarea și ajutorul Stăpânului vieții noastre și de mângâierea, comuniunea și speranța Duhului Sfânt.

Comentarii Facebook


Știri recente