‘Rusaliile din mijlocul Carpaților’ la Ghimeș, Protopopiatul Moinești

În ziua sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, duminică, 12 iunie, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va fi prezent în mijlocul credincioșilor ortodocși din localitatea Ghimeș Făget (Protopopiatul Moinești). Cu această ocazie, la orele 9:00, Preasfinția Sa va oficia slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la biserica cu hramul ‘Sf. Arhangheli’ din Ghimeș, va sfinți crengile de tei, așa cum este tradiția și va readuce în atenția creștinilor de la limita de vest a Eparhiei, vechile sărbători și obiceiuri românești, sub denumirea RUSALIILE DIN MIJLOCUL CARPAȚILOR, informează epr.ro.

La acest eveniment religios vor participa pe lîngă credincioșii din zonă, și reprezentați au autorităților centrale, județene și locale.

‘Sărbătoarea are drept scop promovarea valorilor spirituale și culturale specifice poporului român ortodox, cultivarea virtuților creștine: credința, nădejdea și dragostea, ca valori ale spiritualității creștine universale, revigorarea tradițiilor românești de sorginte creștină: ospitalitatea, generozitatea, prietenia, toleranța, buna înțelegere, răbdarea, întrajutorarea, etc. Totodată, sărbătoarea are în vedere întărirea credinței și speranței în inima oamenilor așezați într-o lume a pluralismului ideologic, care tronează într-o societate în care nu mai există certitudini. Și pentru că, potrivit tradiției statornicite de veacuri la poporul român, comemorarea celor adormiți face parte esențială din cultul Bisericii sale, în această sfântă zi se va face pomenirea tuturor celor care au făurit istoria bimilenară a neamului românesc. Această sărbătoare să fie prilej pentru o permanentă aducere aminte, cu venerație și recunoștință, a eroilor care s-au jertfit pentru neam și țară, luptând pentru unitatea, libertatea și neatârnarea poporului, precum și a miilor de credincioși, din toate categoriile sociale, care treceau pe aici dintr-o parte în cealaltă a Carpaților, ducând cu ei aceeași credință și același cuget românesc’, a precizat Preasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…