Rugăciuni de pomenire pentru eroii neamului la Timișoara

După oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Timișoara, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, alături de autoritățile locale, a mers în Parcul Central din municipiu, la Monumentul Ostașului Român. Aici s-au făcut rugăciuni de pomenire a eroilor neamului și s-au depus coroane de flori. De asemenea, la Monumentul Crucificării din fața Catedralei au fost pomeniți martirii Timișoarei căzuți în decembrie 1989.

Mai multe detalii cu privire la această procesiune a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul: „Înălțarea la ceruri a Mântuitorului Iisus Hristos este bucurie pentru toți creștinii pentru că Înălțându-se Domnul la cer îi binecuvântează pe Sfinții Săi ucenici și Apostoli și pe Născătoarea de Dumnezeu, întreaga umanitate și Biserica noastră. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să rămână peste noi și rugându-ne în Duhul Sfânt să dobândim viața veșnică împreună cu Hristos Domnul nostru. Hristos S-a Înălțat!”.

Tot astăzi, s-au făcut rugăciuni de pomenire la Penitenciarul din Timișoara pentru preoții care au sfârșit în închisorile comuniste

De asemenea, astăzi, la Casa Armatei din municipiu cu sprijinul Liceului „Vlad Țepeș”, Asociația „Cultul Eroilor” din Timișoara și al Arhiepiscopiei Timișoarei s-a desfășurat un Simpozion dedicat eroilor neamului și s-au acordat medalii și diplome de prețuire pentru cei care sprijină Cultul Eroilor.

Comentarii Facebook


Știri recente