Rugăciunea Tatăl nostru – temelie a vieții creștine

Rugăciunea este, prin excelență, un act de credință. Toți Evangheliștii se referă la învățămintele Mântuitorului despre rugăciune, deoarece „omul nu știe să se roage cum trebuie” (cf. Romani 8, 26). De aceea Apostolii și ucenicii I-au cerut lui Iisus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11, 1).

1. Pregătirea aperceptivă

Cea mai importantă rugăciune pentru noi creștinii rămâne „Tatăl nostru” sau „Rugăciunea Domnească”, pentru că ea a fost învățată de Iisus și cuprinde însăși cuvintele Lui (ipsissima verba Jesu).

2. Anunțarea temei

În cele ce urmează ne vom referi la rugăciunea „Tatăl nostru”, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul Însuși.

3. Tratarea

a. Contextul și structura

Despre singura rugăciune pe care Iisus a lăsat-o ucenicilor deținem trei versiuni diferite: cea după Matei (cf. Matei 6, 9-13), cea după Luca (cf. Luca 11, 2-4) și cea păstrată în Didahia (8, 2). Matei prezintă rugăciunea „Tatăl nostru” în contextul Predicii de pe munte (Matei 5-7), alături de celelalte două fapte ale evlaviei iudaice, postul și milostenia.

Conținutul rugăciunii „Tatăl nostru” (Matei 6, 9-13 ) se articulează în două strofe: prima (versetele 9-10) cuprinde invocarea lui Dumnezeu ca „Tată” și cele trei cereri la persoana a treia singular, care se referă la sfințirea numelui, venirea Împărăției, manifestarea voinței Tatălui din ceruri, scandate de adjectivul posesiv „tău – ta”; perspectiva este eshatologică. Cea de a doua strofă (versetele 11-13) constă din patru cereri la persoana a doua singular, care se referă la necesitățile noastre zilnice, din lumea aceasta. Cum cea de a patra cerere corespunde celei de a treia (una sub forma negativă, cealaltă pozitivă), putem spune că și cea de a doua strofă conține practic trei cereri. Oricum, cererile din Tatăl nostru, potrivit lui Matei, rezultă a fi șapte, un număr preferat de primul Evanghelist. Dimensiunii eshatologice a lui „tău – ta” din prima strofă se contrapune cea temporală a lui „noi – nouă – noastre”, repetată de mai multe ori în strofa a doua (în greacă se întâlnește de opt ori pronumele „noi”).

b. Analiza conținutului

„Tatăl nostru Carele ești în ceruri”: rugăciunea începe cu invocarea lui Dumnezeu ca „Tată”, într-un mod foarte simplu, direct, plin de afecțiune filială, așa cum fiecare dintre noi se adresează tatălui său după trup. El este „în ceruri”, prin El Însuși ca Persoană și Tată din veci al Fiului născut din ființa Lui, care a venit pe pământ să descopere oamenilor paternitatea lui Dumnezeu, chipul Său adevărat, de Tată iubitor. Rugăciunea „Tatăl nostru” este rugăciunea fiilor – frați.

Prima solicitare: „Sfințească-se numele Tău”. Forma de pasiv a verbului exprimă ideea unei acțiuni pe care numai Dumnezeu singur o poate împlini. Numai El poate să-și manifeste slava Sa, să ne purifice de păcate, să se sfințească înăuntrul nostru, și să „ne facă părtași dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4), adică să ne mântuiască. În limbajul biblic „Numele lui Dumnezeu” este Dumnezeu Însuși care lucrează în istorie și se face cunoscut oamenilor ca Persoană în cadrul cultului.

A doua solicitare: „Vină Împărăția Ta”. Adică să se facă vizibilă stăpânirea lui Dumnezeu în această lume. Împărăția lui Dumnezeu s-a manifestat în Iisus Hristos, deoarece El este singurul om în care Dumnezeu, și numai Dumnezeu, a împărățit în mod desăvârșit. Ceea ce Iisus a trăit este Împărăția care trebuie să se extindă; ea a fost inaugurată, și de aceea cerem ca Dumnezeu s-o reveleze în Iisus Hristos la Parusie, în mod desăvârșit, prin învierea noastră din morți.

A treia solicitare: „Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”. Voia lui Dumnezeu este mântuirea noastră. Dar cum noi singuri fără ajutorul Său nu putem face voia Sa, totuși, nu ne rugăm „ca Dumnezeu să facă ce vrea El, ci pentru ca să putem noi face ce vrea El” (Sfântul Ciprian). Voia Sa este deja împlinită în mod desăvârșit „în cer” (de îngeri și de sfinți), însă trebuie să se împlinească încă și pe pământ, în istoria oamenilor.

A patra solicitare: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea pâinea (adică hrana materială) pentru o zi, atât cât ne trebuie astăzi (cf. Matei 6, 31-33). Iisus ne învață să cerem hrana de care avem nevoie, în fiecare zi. În alte timpuri Dumnezeu a hrănit poporul în pustie cu mană (cf. Ieșire 16), în fiecare zi și de aceea o poate face încă. Sfântul Efrem Sirul ne învață: „Pâinea zilnică trebuie să-ți fie de-ajuns, cum ai învățat din Rugăciune”, iar versiunea siriacă interpretează „pâinea de care avem nevoie”. Din această pâine materială aducem la altar, sub formă de prescură” ca să devină Pâine euharistică.

A cincea solicitare: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Iertarea pe care o cerem lui Dumnezeu este condiționată de iertarea pe care noi suntem în stare să o acordăm celorlalți semeni ai noștri. Îi cerem să ne ierte pentru datoriile neîmplinite față de El, din omisiune, uitare, trândăvie, și față de semenii noștri prin atitudine indiferentă.

A șasea solicitare: „și nu ne duce pe noi în ispită”, trebuie înțeleasă în sensul de „nu ne lăsa să fim duși, purtați, în situația de a fi tentați să facem răul”. Ispita este o încercare care se adresează libertății noastre. Și Iisus ca om a fost pus la încercare și a ieșit biruitor din capcanele întinse de diavol. Îi cerem lui Dumnezeu să ne asiste în încercări și să ne ajute să le depășim.

A șaptea solicitare: „ci ne izbăvește de Cel – Rău”, adică de diavolul potrivnic ca entitate personală și de lucrarea lui.

4. Recapitularea

Cele două părți ale rugăciunii cuprind șapte cereri, dintre care primele trei se referă la Dumnezeu, iar celelalte patru cereri se referă la viața credincioșilor. Trebuie evidențiat faptul că, în interiorul acestei structuri bipartite, cererea pâinii necesare este așezată în centrul rugăciunii, iar dacă primul cuvânt al rugăciunii este „Tatăl”, ultimul este „Cel – Rău”. Așadar rugăciunea „Tatăl nostru” cu cele șapte cereri se prezintă ca o menorah, candelabrul cu șapte brațe aprins totdeauna înaintea lui Dumnezeu (cf. Ieșire 25, 31-40; 37, 17-24; Apocalipsă 4, 5).

5. Asocierea

Rugăciunea „Tatăl nostru” însoțește întreaga viață de rugăciune a creștinului (personală și comunitară) și alături de post și milostenie constituie cele trei fapte ale evlaviei autentice cerute de Domnul.

6. Generalizarea

Rugăciunea „Tatăl nostru” este modelul de rugăciune al creștinului, fiind considerată un fel de „sinteză, compendiu, prescurtare a întregii Evanghelii” (breviarium totius evangelii).

7. Aplicarea

La începutul secolului al II-lea, Sfântul Policarp (Scrisoarea către Filipeni, 6) amintește de ea ca parte din ritualul cultului creștin. Didahia (cap. 8) recomandă să se rostească de trei ori pe zi de către fiecare creștin. Din secolul al IV-lea a intrat în ritualul Liturghiei, și până astăzi se cântă de adunarea credincioșilor. Alături de alte „rugăciuni începătoare” este nelipsită din cultul creștin public.

Bibliografie orientativă: Învățătura de credință ortodoxă, Ed. Inst. Biblic, București, 1992, pp. 211-227; Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. Inst. Biblic, București, 2003, pp. 362-366; Sf. Ciprian, Despre rugăciunea domnească, Ed. Inst. Biblic, București, 1981, pp. 457 – 489; Tertulian, Despre rugăciune, pp. 229-261; Sf. Grigorie de Nyssa, Despre Rugăciunea domnească, Ed. Inst. Biblic, București, 1982, pp. 401-452. (Cateheză publicată în Ziarul Lumina din data de 9 februarie 2013 semnată de pr. conf. dr. Constantin Preda)

Comentarii Facebook


Știri recente