Rugăciunea pentru morți este dovada iubirii mai tare decât moartea

În Duminica a XX-a după Rusalii, la 7 octombrie 2012, în toate bisericile ortodoxe a fost citită pericopa din Evanghelia după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, de la capitolul 7, versetele 11-16, care amintește de învierea fiului văduvei din Nain. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul ‘Sfântul Grigorie Luminătorul’ din Reședința patriarhală despre importanța rugăciunilor pentru cei adormiți și a mângâierii celor aflați în întristare.

Deși nu foarte întinsă ca text, pericopa evanghelică rânduită de Părinții Bisericii pentru această duminică este plină de învățături duhovnicești pentru viața Bisericii și pentru modul de comportare al creștinilor în fața morții și în fața durerii pricinuite de moarte. După cum a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Evanghelia ne arată, în mod surprinzător, că nimeni nu L-a chemat pe Iisus, nici pe ucenicii Săi, să vină înaintea cortegiului. Nimeni nu L-a anunțat despre durerea acestei mame văduve, care ducea pe ultimul drum pe unicul său copil. ‘Din aceasta înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu așteaptă să fie chemat ca să consoleze pe cei îndurerați de moarte unei ființe dragi, ci El, din proprie inițiativă, merge spre locul unde se află multă durere, întristare și suspin. El, fiind Dumnezeu milostiv, merge spre cei ce au nevoie de întărire sufletească, de consolare, de mângâiere, atunci când se simt singuri, părăsiți, deznădăjduiți și dezorientați. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos ne învață să fim alături de cei care sunt triști, îndurerați, îndoliați pentru că au pierdut copii, rude, prieteni sau persoane pe care le-au prețuit foarte mult’, a explicat Preafericirea Sa.

Cu toate că, la rândul Său, Mântuitorul a plâns pentru prietenul Său Lazăr, El o mângâie pe femeia văduvă din Nain și îi spune: ‘Nu plânge!’, pentru a nu o lăsa să se prăbușească sub durerea pierderii unicului ei fiu. ‘Foarte adesea, oamenii care au trecut prin suferințe mari, pentru că nu au avut alături de ei pe nimeni în momentele cele mai grele de durere, nu a fost nimeni lângă ei să le spună ‘Nu mai plânge!’, au căzut în disperare, în deznădejde. Consolarea sau mângâierea în vremuri de mare durere pentru cineva este o lucrare de iubire milostivă, de ajutorare a semenilor noștri și, de aceea, lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, de Păstor de suflete, de Vindecător de durere și suferință, este o lucrare a Bisericii. Biserica, prin rugăciunile ei pentru cei adormiți în Domnul, aduce mângâiere și alinare în familia îndoliată’, a arătat Preafericitul Părinte Daniel după cum ne informează Ziarul Lumina.

‘Dovada cea mai frumoasă a iubirii mai tare decât moartea’

Pomenirea morților este un act de credință în nemurirea sufletului și în legătura de comuniune a celor vii cu cei trecuți la viața veșnică, dar, așa cum arată Patriarhul României, ea este și un act de iubire: ‘O iubire mai tare decât moartea, o iubire care biruiește spațiul și timpul care separă, o iubire care trece dincolo de răceala și opacitatea mormântului. Adevărata iubire este iubirea din Iubirea lui Hristos, iar aceasta se dobândește prin rugăciune. Hristos, care este Domn și peste cei morți și peste cei vii, Se bucură când noi iubim pe cei care au fost părinții noștri, binefăcătorii noștri, apropiați, mărturisitori în credință. Rugăciunea pentru morți este dovada cea mai frumoasă a iubirii mai tare decât moartea. Această iubire față de cei trecuți la Domnul se arată și prin îngrijirea mormintelor lor, prin modul cum cinstim osemintele lor, pe care le înhumăm, nu le incinerăm, nu le ardem în crematoriu, tocmai din respect pentru trupul în care a locuit Duhul Sfânt, pentru că Duhul Sfânt locuiește în sufletul omului, iar din suflet se răspândește prezența Lui și tot trupul omului’, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook


Știri recente