Rugăciunea pentru alții – izvor de iubire milostivă

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului) :

‘În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut! Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.’ (Matei 8, 5-13)

Evanghelia Duminicii a IV-a după Rusalii ne arată în mod deosebit importanța rugăciunii pentru alții, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot să se deplaseze și nici nu mai pot exprima suferința lor grea și copleșitoare.

Prin credință, omul Îl recunoaște pe Iisus Hristos ca fiind Fiul veșnic al lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat, Care S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om din iubire pentru oameni și mântuirea lor. Rugăciunea însoțește credința și prin ea omul cere ajutorul lui Dumnezeu, ca să primească de la El eliberarea de patimi, curățirea de păcate, vindecarea de boli și izbăvirea din necazuri. Prin rugăciune omul își deschide sufletul și întreaga ființă lucrării harului lui Dumnezeu până la unirea desăvârșită cu El; se așază în fața lui Dumnezeu și vorbește cu El, adică intră în legătură personală cu Dumnezeu, aflat în el prin harul Său.

‘În rugăciune se înfăptuiește legătura omului credincios cu Dumnezeu. Pentru omul care se află în stare de rugăciune, Dumnezeu nu mai e doar o temă de gândire, ci o realitate prezentă în fața lui. Creștinul în momentele de rugăciune nu e singur, chiar dacă nu e cu nimeni dintre oameni în legătură, ci vorbește cu Dumnezeu, mai bine zis, e în dialog cu Dumnezeu, căci nu numai el vorbește către Dumnezeu, ci și Dumnezeu vorbește către el, răspunzând cu făgăduințele, cu asigurările și cu mângâierile Lui la cererile celui ce se roagă, la grijile și la durerile acestuia.’ 1

În Sfânta Scriptură, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, avem multe exemple de rugăciuni pentru alții sau rugăciuni de mijlocire. Proorocul Ieremia exprimă acest îndemn astfel: ‘Urmăriți binele cetății, în care v-am dus în robie, și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!’ (Ieremia 29, 7), iar Proorocul Samuel spune: ‘Nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi’ (I Regi 12, 23). Mântuitorul Iisus Hristos îi spune Sfântului Apostol Petru: ‘Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine, să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi’ (Luca 22, 31-32). Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: ‘Neîncetat fac pomenire despre voi’ (Romani 1, 9); și pe coloseni îi încredințează: ‘…nu încetăm să ne rugăm pentru voi…’ (Coloseni 1, 9), sau: ‘Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Rugați-vă totodată și pentru noi… (Coloseni 4, 2-4); iar pe tesaloniceni îi îndeamnă: ‘Fraților, rugați-vă pentru noi’ (1 Tesaloniceni 5, 25). Apostolul Iacob scrie: ‘Și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului’ (Iacob 5, 16).

Mântuitorul Iisus Hristos învață că ucenicii Lui, adică cei care-L vor urma, sunt recunoscuți după împlinirea poruncii iubirii aproapelui: ‘Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul’ (Ioan 13, 34). Iar dragostea desăvârșită se arată în rugăciunea pe care unii o fac pentru ceilalți sau referindu-se la ceilalți. Vedem acest adevăr și în rugăciunea Tatăl nostru când spunem ‘și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri’, adică ne raportăm și la ceilalți.

Exemplu desăvârșit de rugăciune pentru alții este rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce când cere Tatălui Ceresc să ierte păcatul celor care-L răstigneau: ‘Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac’ (Luca 23, 34). Prin aceasta, Domnul Hristos împlinește propria Sa poruncă: ‘Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc’ (Matei 5, 44).

Milostivirea omului față de aproapele îl face asemenea cu Dumnezeu

Din Evanghelia de astăzi învățăm că fiecare om care se apropie de Iisus Hristos, în stare de credință, smerenie și rugăciune, va fi ascultat de El, mai ales când acesta se roagă pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Un astfel de om milostiv și rugător va simți bucuria pe care a primit-o în suflet sutașul credincios și smerit atunci când Mântuitorul Iisus Hristos i-a zis: ‘Du-te, fie ție după cum ai crezut!’ (Matei 8, 13).

Referitor la rugăciunile unora pentru alții, părintele Dumitru Stăniloae spune: ‘În rugăciunile ce le facem unii pentru alții nu ne unim numai cu Dumnezeu, ci și unii cu alții în Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu circulă atunci în noi. Așa circulă puterea lui Dumnezeu în noi toți care ne rugăm împreună și unii pentru alții în vremea Sfintei Liturghii. Și prin însuși acest fapt rugăciunea este o valoare și o mângâiere prin ea însăși. E o bucurie și e o mângâiere să putem zice unii către alții ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: ‘Sunteți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim’ (II Corinteni 7, 3). Propriu-zis, cei ce au pe alții în inima lor și prin aceasta Îl au pe Dumnezeu Însuși nu mai mor sau, chiar dacă mor, ei sunt vii în vecii vecilor. Și aceasta este Biserica, ca unitate în Dumnezeu: prezența unora în inimile celorlalți. Această unitate e înfăptuită și trăită mai ales în rugăciunile unora pentru alții’.2

Există situații în viața omului când el nu se mai poate ruga pentru sine însuși: fie că nu mai are luciditatea minții pentru a formula o rugăciune, fie că e copleșit de prea multă suferință. În astfel de situații, este o mare binecuvântare să ai mamă credincioasă sau tată credincios, soție credincioasă sau soț credincios, copii credincioși sau prieteni credincioși, care se roagă stăruitor pentru tine.

Având dragoste smerită și milostivă pentru semenii lor, oamenii cu adevărat credincioși se fac glasul durerii celor care nu își mai pot exprima suferința, se fac rugători pentru sănătatea și mântuirea semenilor lor. În acest sens, putem spune că Biserica a învățat mult de la sutașul din Evanghelia de astăzi și de la alții asemenea lui. În această privință, Biserica ne cere să ne rugăm nu numai pentru noi înșine, ci și pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care știu să se roage și pentru cei ce nu știu să se roage, pentru cei care pot și pentru cei ce nu mai pot să se roage ei înșiși, pentru cei care pot să vină la biserică, și pentru cei ce nu mai pot veni la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spital, fie în case de bătrâni. Întrucât rugăciunea pentru alții este vindecătoare de suferință și singurătate, Biserica se roagă în toate slujbele ei pentru cei bolnavi și cheamă la ajutorarea bolnavilor.

Valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang și stare a vieții

Bunătatea milostivă a acestui sutaș roman față de servitorul lui, solidaritatea lui cu omul aflat în suferință, ne arată că dincolo de ranguri diferite, de funcții diferite în societate, și stări ale vieții, ceea ce contează în primul rând este demnitatea umană, valoarea fiecărui om în fața lui Dumnezeu, chiar și atunci când omul nu mai poate fi eficient, când nu mai este activ sau productiv din cauza bolii ori a vârstei prea înaintate.

În fața bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutașul nu poate face nimic, întrucât nu are capacitatea de a schimba starea de boală a servitorului său într-una de sănătate deplină. De aceea, el merge la Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Vindecătorul Care face minuni. Văzând grija stăpânului față de sluga sa – nu este vorba aici despre grija unei slugi față de stăpânul său, ci de grija stăpânului față de slugă -, Mântuitorul îi spune: ‘Voi veni și îl voi vindeca’ (Matei 8, 7). La bunătatea sutașului răspunde și Hristos Domnul cu bunătate, mai ales că sutașul nu-i cerea ceva pentru el însuși, ci pentru altcineva, care nu îi era rudă și nici superior, ci un simplu subordonat. Însă când sutașul aude că Mântuitorul Iisus Hristos are intenția să vină în casa lui, Îi spune îndată: ‘Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu’ (Matei 8, 8), adică sub acoperișul casei, al locuinței în care el locuia de obicei. Probabil și pentru că sutașul roman știa că orice evreu care intră în casa unui păgân trebuie să suporte critica sau vorbirea de rău a celorlalți evrei, întrucât aceștia considerau că romanii, fiind de altă credință, nu merită să fie vizitați. Din cuvintele sutașului se vede că el nu se consideră vrednic de o cinste atât de mare, și anume ca Iisus Hristos Domnul să intre în casa lui. De aceea, a zis: ‘Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu’. Când I-a zis lui Iisus: ‘Doamne, nu sunt vrednic’, sutașul L-a mărturisit deja pe Iisus ca fiind Domnul sau Stăpânul vieții.

Rugăciunea Bisericii reflectă iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii

Evanghelia de astăzi poate fi o prefigurare a rugăciunii Bisericii lui Hristos, care se roagă pentru toți oamenii aflați în boală și în nevoi. Niciodată Biserica nu se roagă numai pentru sine, ci și ‘pentru pacea a toată lumea’, ‘pentru îmbelșugarea roadelor pământului’, ‘pentru vremuri cu pace’, pentru cei bolnavi, pentru cei robiți, pentru cei în necazuri și în nevoi etc.. Biserica invocă harul sau ajutorul lui Dumnezeu pentru întreaga lume, deoarece lumea întreagă există prin mila sau iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Din rugăciunea sutașului credincios pentru sluga lui suferindă vedem puterea rugăciunii fiecărui credincios pentru cei care se află în suferință.

Înțelegem, așadar, că este de mare ajutor și mult folositoare rugăciunea pentru alții, nu numai pentru noi înșine; mai ales este folositoare rugăciunea pentru oamenii care se află în suferință, ‘pentru tot sufletul creștin necăjit și întristat’, cum se spune în rugăciunile noastre de la Litia care însoțește Vecernia. Iar Maica Domnului Rugătoarea (Oranta) este icoana Bisericii în stare de rugăciune, pentru că ea este ‘iubire cu smerenie pentru cei pe care nu îi mai iubește nimeni’, cum se spune în rugăciunea finală din Acatistul Bunei Vestiri. Ca atare, Biserica în totalitatea ei trebuie să fie iubire cu smerenie sau iubire smerită și milostivă, mai ales pentru cei pe care nu îi mai iubește nimeni sau nu mai au pe nimeni care să-i ajute.

Trebuie să ne rugăm pentru aproapele nostru nu numai atunci când el se află într-o grea suferință sau în felurite necazuri, ci mai ales suntem datori a ne ruga pentru cel de lângă noi și când acesta se află sub povara grea a patimilor și ispitelor. Nu este suficient să ajutăm pe cineva doar cu sfatul bun, care uneori poate porni din egoism sau din slava deșartă și care poate deranja pe cel căruia îi este adresat, ci odată cu sfatul bun, dat cu multă smerenie, trebuie să ne și rugăm lui Dumnezeu, Care ‘cunoaște inimile și cele dinlăuntru ale omului’, pentru izbăvirea celui care este stăpânit de păcate grele, acestea fiind boli ale sufletului, iar Dumnezeu va schimba în bine mintea și inima lui, adică modul de-a gândi și de-a simți.

Rugăciunea pentru bolnavi trebuie însoțită și de milostenie față de aceștia

Ascultată cu atenție, Evanghelia de azi ne îndeamnă să înmulțim rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cei suferinzi, să îi vizităm pe cei care nu se mai pot deplasa, să-i ajutăm pe cei căzuți în patimi împovărătoare să se ridice din ele, să alinăm suferința oamenilor prin prezența noastră iubitoare și rugătoare, milostivă și ajutătoare lângă ei. Chiar dacă prin rugăciunile noastre nu se vindecă bolnavii imediat, în chip miraculos, totuși aceste rugăciuni ajută mult sufletul lor, alină suferința lor și întăresc iubirea frățească între cei bolnavi și cei sănătoși. La iubirea smerită și milostivă a celui care se roagă pentru cei ce suferă răspunde Hristos-Domnul prin iubirea Sa smerită și milostivă, vindecătoare și dătătoare de bucurie.

În mod deosebit, astăzi, rugăciunea pentru însănătoșirea semenilor noștri se realizează prin slujba Sfântului Maslu, în care preoții Bisericii, împreună cu familiile celor bolnavi și comunitatea credincioșilor, se roagă pentru însănătoșirea sufletului și trupului celor bolnavi. Rugăciunea pentru bolnavi se întărește și mai mult când este însoțită și de fapte concrete de ajutorare a bolnavului, ca de pildă, îngrijirea lui, cumpărarea de medicamente și de alimente, vizitarea bolnavilor acasă sau la spital, ajutorarea familiilor celor bolnavi, iar în mod deosebit, ajutorarea bolnavilor pentru a redescoperi importanța rugăciunii, a Spovedaniei și Împărtășaniei. Astfel, dorința de vindecare a bolii devine și dorință de mântuire, de refacere a legăturii omului cu Dumnezeu și cu Biserica Sa. Credința puternică unită cu rugăciunea schimbă sau previne situații grave, păcate grele și readuce viața la starea ei sănătoasă.

Pentru a înțelege importanța rugăciunii unora pentru alții redăm aici mărturia unui preot contemporan: ‘Grupul de rugăciunea de vinerea se ruga pentru un credincios care trecea printr-o perioadă foarte dureroasă și periculoasă după o operație. Exact când grupul era reunit în rugăciune, pacientul, care dormea, a simțit prezența lui Dumnezeu cum nu o mai simțise până atunci. I se părea că un preot este lângă patul său, rugându-se. Visul a fost atât de real, încât, când s-a trezit, era mirat că în cameră nu mai era de fapt nimeni, decât el. Dar prezența lui Dumnezeu pe care o simțise atât de clar a rămas cu el și s-a dovedit benefică pentru acel moment al bolii lui. Mult mai târziu am descoperit, povestind cu el, că prezența lui Dumnezeu o simțise exact când grupul de credincioși se ruga pentru el’.

Sfântul Ioan de Kronstadt îndeamnă la rugăciunea pentru alții prin aceste cuvinte: ‘Roagă-te pentru toți așa cum te-ai ruga pentru tine, cu aceeași sinceritate și fervoare; privește la infirmitățile și bolile lor ca și cum ar fi ale tale, la ignoranța lor spirituală, la păcatele și poftele lor, ca la ale tale, la tentațiile lor, la nenorocirile și întristările lor, ca și cum ar fi ale propriei tale persoane. O astfel de rugăciune va fi acceptată cu mare bucurie de Tatăl Ceresc, Tatăl tuturor, a Cărui iubire nelimitată îmbrățișează toate făpturile’.

Rugăciunea pentru alții este folositoare nu numai acestora, ci și celor care se roagă pentru ei. De fapt, când ne rugăm pentru alții, cultivăm în noi prezența iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru toți oamenii. O astfel de rugăciune înlocuiește singurătatea cu solidaritatea sau comuniunea, suferința cu speranța, indiferența față de viața altuia cu grija responsabilă față de acesta. Astfel, rugăciunea pentru oamenii aflați în boală și suferință ajută și pe cel care se roagă să cultive sănătatea sufletului său creat după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv: ‘Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv’ (Luca 6, 36).

Cu alte cuvinte, starea de sănătate spirituală a sufletului este iubirea milostivă, nu egoismul, izolarea sau nepăsarea față de suferința altuia, deși acestea se întâlnesc tot mai mult într-o societate în care lăcomia de avere și de putere îi dezumanizează pe oameni.

În concluzie, Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să ajutăm pe cei în suferință, prin rugăciune și fapte bune, iar ajutându-i pe ei, cultivăm sănătatea spirituală a sufletului nostru ca lumină a iubirii milostive, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

Note:

1 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, ‘Cuvânt la Duminica a IV-a după Rusalii’, în Glasul Bisericii, nr. 5-6, 1972, pp. 507-509.

2 Ibidem.

(Informații preluate din săptămânalul Lumina de Duminică din data de 1 iulie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente