Rugăciune și filantropie la Dunărea de Jos

În cadrul manifestărilor dedicate „Anului Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”, Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat programele misionare și social-filantropice desfășurate în parohiile sărace din localitățile izolate de pe teritoriul canonic al Eparhiei.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți din Protoieria Târgu Bujor și din Administrația eparhială, a oficiat, astăzi, 4 aprilie 2012, Taina Sfântului Maslu în Parohiile Prodănești și Gănești.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a spus: „Ne însoțesc și preoți care săvârșesc Maslul de obște după datină, aici pe Prut, în aceste localități tradiționale, și în același timp ne însoțesc și medici pentru ca sănătatea sufletească și sănătatea trupească să fie mai înaintea Sfintelor Paști bucuriile împărtășite celor ce, deși sunt mai departe de Centrul eparhial, prin tradiții, credință și prin frumusețea vieții spirituale, sunt foarte aproape de noi toți și noi aproape de ei”.

La slujba din Parohia Gănești au participat și cadrele medicale de la unitatea medico-socială din localitate, unde sunt internați 163 de pacienți cu boli psihice.

La final, medicii au oferit consultații gratuite enoriașilor din ambele parohii. De asemenea au fost oferite medicamente în valoare de 2.000 lei.

La finalul acțiunii, 52 de copii, școlari și preșcolari ai celor două parohii, au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos și Protoieriei Târgu Bujor alimente, fructe, precum și articole de îmbrăcăminte, iar cei 100 de bătrâni bolnavi și imobilizați, precum și cei aflați în risc social au primit pachete cu alimente de primă necesitate și articole de îmbrăcăminte, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 5.600 lei.

Comentarii Facebook


Știri recente