Romanii din Los Angeles se pregatesc pentru Invierea Domnului

Biserica ortodoxa ‘Sfantul Apostol Andrei’ Los Angeles va fi unul dintre lacasurile de cult la care romanii din aceasta parte a Americii vor sarbatori impreuna in acest an Pastele. Parohia va incepe programul pascal in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor, cand, de la orele 19.00 va avea loc slujba Sfantului Maslu, urmand ca in zilele de joi, 20 aprilie, si vineri, 21 aprilie, sa se oficieze slujbele Deniei celor 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului, de la orele 19.00, respectiv slujba Prohodului sau a inmormantarii Domnului, tot de la orele 19.00, cand se ridica Sfantul Epitaf si se face ocolirea Bisericii in procesiune, informeaza Romanian Global News. Sambata, in noaptea Sfintelor Pasti, de la orele 23.45 va avea loc Utrenia sau Slujba Invierii, cu aprinderea facliei de Paste si ocolirea Bisericii, urmata apoi de procesiunea sarutarii icoanei Invierii, a Sfintei Cruci si a Sfintei Evanghelii, de miruire si primirea pastilor. Prima zi de Pasti ii va aduna din nou pe romani la biserica, cand, de la orele 11.00, va avea loc Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur, urmand ca la terminarea serviciului religios sa aiba loc binecuvantarea bucatelor de Paste in sala de mese a Bisericii, unde toti cei prezenti sunt invitati sa participe la o agapa pascala care va fi pregatita de biserica-gazda.

Comentarii Facebook


Știri recente