Ridicarea Eparhiei Argeșului și Muscelului la rangul de Arhiepiscopie

La Curtea de Argeș a ființat, la începuturile ei, Mitropolia Ungrovlahiei, apoi, aici a rămas doar sediul unei episcopii, desființată în timpul comunismului și refăcută în anul 1990.

Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se număra și Curtea de Argeș cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o legă direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica ‘Sfântul Nicolae Domnesc’ răsfrâng această faimă asupra întregii așezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeș de mai târziu.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au impodobit Argeșul vioevodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de ‘mănăstirea domniei mele de la Argeș’, și să-i hărăzească’vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște..’. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsa de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsa de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab.

Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1629), odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează și numele lui Dobromir zugravul.

După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Romănești. Pe aceasta, Neagoe găsind-o ‘dărâmată și neîntărită .. a zidit-o și înălțat-o din temelii’, fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de ‘Biserica Episcopală’, când a devenit reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, monumentul cel mai de seamă, și una dintre cele mai reprezentative constructii al sale.

Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, consideră vechea așezare a lui Neagoe drept ‘una din minunile lumii’. Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și – mai târziu – pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror insemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.