În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Printre hotărârile luate se află și ridicarea Eparhiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului și Hunedoarei la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura ‘Arhiepiscopia Aradului’.
Prima atestare documentară a Episcopiei Aradului apare la începutul secolului al XVIII-lea, mai exact în anul 1706, când vrednicul de pomenire Episcopul Isaia Diacovici (1706-1708), primul vlădică de neam sârb al Aradului, se mută de la vechea reședință eparhială a Ienopolei în urbea arădeană, după ce cumpără o casă care va sevi drept sediu episcopal. Prin diploma acordată de imperialii austro-ungari la 15 aprilie 1706, ierarhului Isaia Diacovici, practic ia ființă această episcopie, având o continuitate neîntreruptă de mai bine de trei sute de ani.
înființarea Episcopiei Aradului a avut loc datorită contextului politic din acea vreme, și nu în ultimul rând comunității ortodocșilor care erau relativ numeroși, însă, trebuie spus, că în momentul venirii Episcopului Isaia Diacovici aici existau două comunități de ortodocși cu două biserici, una a credincioșilor de neam român și alta a credincioșilor de neam sârb, care erau majoritari pe aceste ținuturi. Aradul fiind într-o zonă condusă administrativ bisericesc de patriarhia sârbă de Carloviț, era firesc, ca și ierarhul locului -în persoana Episcopului Isaia Diacovici- să fie tot de neam sârb, astfel că șirul ierarhilor de acest neam continuă până în 1829 când, după moartea din 1815 a vlădicului Pavel Avacumovici, este ales la Arad primul ierarh de neam român -Nestor Ioanovici(1829-1830), originar din părțile Făgărașului.
Sursa istoricului: Episcopia Aradului
