Rezultatele campaniei pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative din Cluj-Napoca

Arhiepiscopia Ortodoxa a Vadului, Feleacului și Clujului a desfășurat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 o campanie de promovare și strângere de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Îngrijiri Paliative ‘Sfântul Nectarie’ din Cluj-Napoca, începute în toamna anului 2009, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu a adresat, la începutul lunii noiembrie 2010, clerului si credincioșilor din Eparhie, un APEL PASTORAL pentru sprijinirea lucrărilor la acest proiect medico-social extrem de important pentru viața bolnavilor oncologici si a familiilor acestora.

Evenimentele majore care au marcat aceasta campanie au fost conferința cu tema ‘Conștiința medicală’ susținută de actorul Dan Puric și Spectacolul de binefacere, dedicat celor care s-au implicat activ în promovarea și strângerea de fonduri. Pe toată perioada campaniei s-au implicat pe lângă ierarhi, preoți, credincioși și donatori și 28 de artiști plastici români din țară și străinătate, care au donat, în scop caritabil, câte un tablou, pentru care cei doritori au donat suma de 1000 euro, în beneficiul Centrului ‘Sfântul Nectarie’.

Astfel, suma totală colectată de la credincioși și donatori este de 448.785 lei, din care 226.280 lei, au fost adunați în urma apelului Mitropolitului Bartolomeu, iar 222.505 lei din donații și sponsorizări.

În numele celor care vor beneficia de serviciile acestui proiect, Arhiepiscopia Clujului le mulțumește protopopilor, preoților și credincioșilor, pentru generozitatea lor, având încredințarea ca o binefacere se poate revărsa oricând asupra binefăcătorului, chiar și aici pe pământ.

Comentarii Facebook


Știri recente