Retrospectiva Vizitei Canonice a Patriarhului României în Spania

Românii ortodocși din Spania au avut parte, în perioada 16-21 aprilie, de prima vizită patriarhală. Preafericitul Părinte Daniel, însoțit de o delegație a Bisericii Ortodoxe Române a fost pentru cinci zile în Peninsula Iberică, timp în care a vizitat mai multe comunități și a avut întrevederi cu oficialități laice și religioase ale statului spaniol. Patriarhul României a ajuns la Madrid vineri, 16 aprilie, pe aeroportul Barahas din Madrid, unde a fost întâmpinat de către o delegație având în frunte pe Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Primirea oficială a avut loc la Parohia „Preasfânta Fecioară Maria”, cea mai veche parohie ortodoxă română din Spania, unde a fost săvârșită o slujbă de Te Deum.

Cu această ocazie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Cu bucurie sfântă din lumina Învierii lui Hristos, pășim astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, în prima biserică ortodoxă română din Spania. Ne găsim aici, în mijlocul dumneavoastră, la invitația Preasfințitului Părinte Episcop Timotei – aceasta fiind prima vizită a unui Patriarh al României făcută în Spania – și, de aceea, ne bucurăm să vedem că ați venit să ne întâmpinați într-un număr atât de mare, dumneavoastră, credincioșii celei mai vechi parohii ortodoxe române de pe aceste meleaguri, aflată sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioara Maria”, informează TRINITAS TV.

Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei a evidențiat importanța vizitei canonice a Preafericitului Părinte Patriarh: „Cercetarea Preafericirii voastre este pentru noi semn dumnezeiesc al milei și al marii milostiviri a Domnului revărsate asupra noastră, celor ce am făgăduit să îi dăm lui toată viața noastră. Suntem bucuroși că în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de noi putem trăi aceste zile pline de har și de binecuvântare, iar ca Întâistătător al bine credinciosului popor român din sfânta episcopie a Spaniei și Portugaliei vă dorim să fiți binevenit în mijlocul nostru Preafericite Părinte”.

Pentru activitatea depusă în cei peste 30 de ani de când este parohul acestei comunități din Madrid, părintele profesor doctor Teofil Moldovan a primit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, crucea patriarhală, cea mai înaltă distincție pentru clerici. „Bine ați venit între noi la Madrid! Și ca ardelean ce sunt mi-ați atins coarda inimii și m-am sensibilizat până la lacrimi. Este adevărat, lupta cea bună m-am luptat. Credința ortodoxă am păzit-o și am împărtășit-o și studenților din Universitatea din Salamanca”, a spus părintele profesor.

În a doua zi a vizitei, sâmbătă, 17 aprilie, Patriarhul României a vizitat Catedrala ortodoxă greacă din Madrid unde a fost primit de Înaltpreasfințitul Părinte Policarp, Arhiepiscopul Ortodox Grec al Spaniei și Portugaliei. Cu ocazia acestui eveniment Preafericirea Sa a spus: „Este o bucurie pentru noi să ne aflăm aici, astăzi, deoarece arătăm comuniunea noastră ortodoxă în rugăciune. Noi am venit în vizită pastorală în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, dar am venit în pelerinaj la Mitropolia Ortodoxă Greacă din Madrid. Prin aceasta dorim să arătăm dragoste frățească și respect pentru celelalte comunități ortodoxe”.

Tot sâmbătă, 17 aprilie, Preafericitul Părinte Daniel a vizitat trei parohii ortodoxe române de lângă Madrid. Prima dintre aceastea a fost Parohia „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Alcala de Henares. „Cunoaștem demersurile, strădaniile și efortul depus de această comunitate în obținerea acestui spațiu de slujire, dar mai ales a terenului pe care se va construi noua biserică. Avem speranța că tot efortul dumneavoastră va rodi ca binecuvântare bogată, cunoscând râvna și dragostea clericilor și credincioșilor, dar și deschiderea și frumoasa colaborare cu Episcopia Catolică din Alcalá de Henares”, a spus Patriarhul României.

Referitor la această parohie, Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a spus: „Este una dintre cele mai mari Parohii pe care le avem în cadrul Episcopiei. Slujim în această capelă catolică pe care am primit-o prin bună voința episcopului catolic de atunci, Jesus Catalan”.

A doua oprire a fost la Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Coslada unde Preafericitul Părinte Patriarh a spus: „Am citit istoricul acestei parohii care potrivit numelui său înseamnă piatră lată – „cos” înseamnă dur și piatră iar „lade” înseamnă lată-, deci este o piatră cu o deschidere mare ceea ce înseamnă că este o bază puternică, un orizont larg. Aceasta este piatra credinței, piatra mărturisirii credinței adevărate și deschiderea spre Biserica Universală”.

„Parohia s-a bucurat încă de la început de sprijinul Primăriei Coslada și de Departamentul de Emigrație. Românii din Coslada, mulți dintre ei stabiliți aici imediat după 1990, provin din diverse zone ale țării, în special din Alexandria, Teleorman, din zona Olteniei, Moldovei și a Maramureșului” a mai spus Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.

În ultima parte a zilei de sâmbătă, Preafericitul Părinte Daniel a fost în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Arganda del Rey. Aici, în cuvântul său de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat importanța și rolul școlii parohiale în viața Bisericii: „În mod deosebit apreciem implicarea acestei comunități, ca și a altor comunități ortodoxe române din Spania, în organizarea Școlii parohiale. Într-o lume mereu în schimbare și într-o societate secularizată dar care are, în același timp, nevoie de iubirea lui Dumnezeu și de prezența Bisericii, aceste eforturi de încurajare, cultivare și păstrare a valorilor eterne ale credinței ortodoxe străbune, sădite în poporul român de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al tuturor românilor și al comunității ortodoxe române din Arganda del Rey, sunt mărturii minunate ale dreptei credințe”.

Duminică, 18 aprilie, Preafericitul Părinte Daniel alături de mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre a pus piatra de temelie pentru viitoarea Catedrală Episcopală a Eparhiei Spaniei și Portugaliei. „Slujba punerii temeliei noii biserici este un eveniment mare și sfânt prin care cerem binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu pentru edificarea unui locaș de cult. Ea este mărturia credinței vii și jertfelnice a comunităților de români ortodocși care trăiesc și muncesc în această țară. Este dovada dorinței românilor de aici de a avea propriul locaș de cult, în care să se roage, să mulțumească și să primească harul lui Dumnezeu care vine din întâlnirea cu El. Iar biserica nouă pe care dorim s-o oferim Mântuitorului Iisus Hristos ca ofrandă a credinței, a hărniciei, a înțelepciunii, a priceperii și a dărniciei noastre va fi semn de binecuvântare asupra comunității respective și asupra orașului Madrid în care se va construi această biserică”, a spus Preafericirea Sa referitor la acest eveniment deosebit.

În ultimele două zile ale vizitei în Spania, Patriarhul României a avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai statului spaniol dar și cu oficialități religioase.

Luni 19 aprilie Preafericirea Sa s-a întâlnit cu domnul Francisco Caamaño Domínguez, Ministrul Justiției, de care depind și cultele religioase, doamna Esperanza Aghire, președintele Comunității din Madrid și cu Don Antonio Maria Rouco Varela, Arhiepiscopul Madridului și președintele Conferinței Episcopilor Catolici din Spania. În seara zilei de luni Preafericirea Sa a participat și la o recepție oferită în onoarea delegației Bisericii Ortodoxe Române de Excelența Sa, doamna Maria Ligor, Ambasadorul României la Madrid.

Marți, 20 aprilie, în ultima zi a vizitei canonice Preafericitul Părinte Daniel a fost prezent la Toledo. Delegația Patriarhiei Române a vizitat Catedrala Arhiepiscopală Catolică, unde a fost întâmpinată de Don Braulio Rodriguez Plaza, Arhiepiscop de Toledo și Primat al Spaniei. De asemenea, a fost vizitată Reședința arhiepiscopală. Tot la Toledo Patriarhul României s-a întâlnit și cu primarul orașului, domul Emilio Garcia Pago. Spre seară, Întâistătătorul Bisericii noastre a vizitat Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Toledo care în viitorul apropiat ar putea primi un teren pentru ridicare unei biserici: „Noi acum am venit de la Arhiepiscopie din Toledo, de la Primărie și ni s-a promis, acum când ne-am despărțit de domnul primar, că în viitorul apropiat o să ofere un teren pentru construirea unei biserici folositoare pentru această comunitate ortodoxă română”, a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Daniel s-a întors ieri seară la București. La Catedrala patriarhală din București, Preafericirea Sa a participat la o slujbă de Te Deum care a fost transmisă în direct de TRINITAS TV, televiziunea Patriarhiei Române.

Comentarii Facebook


Știri recente