Restaurarea bisericii Mănăstirii Hodoș-Bodrog

Milenară vatră monahală din vestul țării, sfânta Mănăstire Hodoș-Bodrog a constituit dintotdeauna pentru spațiul românesc un reper de neînlocuit, un bastion al credinței ortodoxe și al limbii românești, un act de identitate pentru românii din aceste părți, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Îndelungata existență a acestei mănăstiri presupune o istorie complexă, surprinsă în mică parte de către documentele vremii. Atestarea documentară a acestei așezări monahale o identificăm la anul 1177, într-un act emis de cancelaria regelui ungar Bella al III-lea. Această atestare nu face decât să întărească convingerea că începuturile vieții monahale în acest așezământ sunt mult mai vechi, cel puțin cu un secol în urmă. Mănăstirea își datorează existența Maicii Domnului. În jurul icoanei sale descoperite în chip miraculos se organizează prima obște monahală. La început, biserica mănăstirii este construită din lemn, mai apoi în jurul anului 1370 se construiește o biserică din piatră care dăinuie până astăzi. Biserica aceasta, la care ne referim în articolul nostru, este construită în plan triconc, plan care se prezintă sub însumarea unor particularități, ceea ce demonstrează o evoluție a lui, raportat la edificiile eclesiale de factură bizantină. Nu vom insista la descrierea în amănunt a planului, decât ne vom opri asupra unei notificări, și anume că de la construirea bisericii monumentul nu a suferit schimbări sau modificări semnificative pe parcursul lucrărilor de consolidare realizate de-a lungul secolelor.

Pictura interioară se prezintă, în funcție de execuția ei, în trei părți, pictate la ani diferiți: altarul și naosul, pronaosul și pridvorul închis. De fapt, restaurarea acestei picturi face obiectul articolului nostru. Restaurarea picturii s-a realizat în anii 2009-2011 din inițiativa starețului acestei mănăstiri, arhimandritul Nestor Iovan, și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Timotei, Întâistătătorul Eparhiei Aradului. Execuția amplelor lucrări de restaurare s-a realizat de către restauratorii Marius Oprea și Adriana Scărlătescu.

În ceea ce privește pictura, pictorul a recurs la o modalitate inedită în realizarea tehnologică a frescei vechi, excluzând folosirea stratului de arriccio (amestec de var cu nisip). Acesta a aplicat două straturi de intonaco (var și câlți), primul direct pe stratul suport (zid), iar al doilea după uscarea stratului anterior. Aderența straturilor de intonaco și a stratului suport este una de excepție, practic, pe parcursul întregii suprafețe pictate nefiind identificată nici o zonă care să prezinte desprinderi între straturi și care ar fi necesitat consolidări. Straturile de frescă prezintă o grosime cuprinsă între 2 și 7 cm, în funcție de textura zidului.

Revenind la aspecte tehnice puse în aplicare de restauratori, vom menționa procedeul de îndepărtare prin modalități fizico-chimice a depunerilor aderente și neaderente. Fisurile au fost integrate structural (chituite), consolidate cu o rășină acrilică, apoi integrate cromatic în tehnica trattgeggio. Restauratorii au concluzionat că ar fi de preferat a se păstra integrarea structurală a lacunelor, deoarece un mortar vechi este mult mai stabil din punct de vedere fizico-chimic decât unul nou aplicat, însă numai dacă acesta îndeplinește anumite condiții de aderență și rezistență. Ca metodă de prezentare finală a picturii murale, s-a optat pentru limitarea intervențiilor de integrare cromatică, ținând însă cont și de aspectul estetic al ansamblului operei de artă, fără a se aduce nici un aport personal.

Această ultimă restaurare este cea mai importantă dintre toate atât datorită complexității și profesionalismului execuției, cât și descoperirilor făcute. S-au descoperit și pus în valoare scene din pictura inițială și, ceea ce este cel mai important, s-a descoperit anul execuției picturii și autorul ei. La nivelul decorului arhitectural de la baza turlei, în zona de nord-est a fost descoperită semnătura pictorului în zona superioară a bordurii. Textul este redactat în slavonă și sună astfel: ‘În văleatul 7166 pictată Nikodim diacon’. Anul 7166 corespunde anilor 1658-1659, ani în care credem că au fost pictate altarul și naosul (prima secțiune a naosului). După opinia restauratorilor, acest scris este realizat chiar de către maestru, deoarece este executat cu pigmentul cu care este făcut desenul la nivelul turlei. După tradiția iconografică, desenul compoziției la realizarea unei picturi bizantine în frescă într-o biserică este realizat exclusiv de către maestru, fiind cea mai dificilă etapă din pictura bisericească. Scrisul a fost realizat în frescă, fiind în totalitate original, fără adăugiri sau adaosuri. Pictura pronaosului a fost realizată în anii 1938-1943, iar cea a pridvorului acoperit între anii 2009 și 2010.

Revenind la inscripția mai sus descrisă, putem afirma că este o descoperire epocală, deoarece aduce lămuriri cu privire la autorul picturii murale și anii în care a fost pictată. Aceste aspecte nu au fost cunoscute până la această restaurare, foarte multe personalități încercând să dateze pictura, prezentând tot felul de ipoteze cu privire la originea și naționalitatea pictorului, școala de specializare a acestuia și perioada în care a fost executată pictura.

Cu această descoperire, Mănăstirea Hodoș-Bodrog deține cel mai extins ansamblu pictural din vestul țării cu datare din perioada Evului Mediu, mai precis mijlocul sec. al XVII-lea, ceea ce confirmă încă o dată calitatea ei de reper spiritual și cultural al neamului nostru românesc.

Comentarii Facebook


Știri recente