Restaurarea Ansamblului mitropolitan din Iași, un proiect extrem de complex

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a demarat implementarea proiectului intitulat „Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași”, ce va presupune un amplu program de reabilitare, consolidare și punere în valoare, în circuitul turistic și religios, a componentelor Ansamblului mitropolitan. Proiectul beneficiază de o finanțare totală în valoare de 60,2 milioane de lei, din care 47,6 milioane de lei reprezintă asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Reabilitarea, consolidarea și toate celelalte lucrări necesare valorificării turistice a Ansamblului mitropolitan din Iași necesită intervenții de o foarte mare complexitate, pe o durată întinsă de timp, fiind un proces ce implică costuri foarte mari. O oportunitate din acest ultim punct de vedere au reprezentat-o fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană pe segmentul de restaurare și valorificare a patrimoniului cultural din țările membre. Astfel, la finele anului 2008, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, echipa însărcinată să se ocupe de acest proiect a demarat procedura de pregătire a documentației necesare obținerii finanțării europene. În iunie 2009 a fost depusă cererea de finanțare, iar aproape doi ani mai târziu, în decembrie 2011, a fost semnat contractul de finanțare prin care se alocau fondurile necesare, în valoare totală de 60,2 milioane de lei, din care 47,6 milioane de lei asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Fondurile structurale europene au fost alocate prin intermediul Programului Operațional Regional (Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniu major de intervenție 5.1 – Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, cu sprijinul și asistența primită din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și a Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

„Este un proiect extrem de complex, iar posibilitatea de a accesa fonduri europene în vederea derulării lui a fost o oportunitate extraordinară din acest punct de vedere. Costurile sunt foarte mari, deoarece este mai ușor, de multe ori, să construiești de la zero, decât să intervii asupra unei clădiri, în sensul reabilitării și consolidării, mai ales când vorbim de un ansamblu cu valoare de patrimoniu, așa cum este Ansamblul mitropolitan Iași. În momentul de față ne aflăm undeva la jumătatea proiectului, fiind pregătite licitațiile de atribuire a lucrărilor, care sperăm să demareze în primăvara anului viitor și să se finalizeze la mijlocul anului 2015”, a precizat Ionuț Bursuc, consilier al Sectorului Fonduri Externe, din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Imagine unitară, amenajare peisagistică și iluminat arhitectural

Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iași vizează, în primul rând, cele șase monumente istorice componente, de valoare națională și universală: Catedrala mare, Biserica „Sf. Gheorghe” – vechea Catedrală mitropolitană, Biblioteca „Dumitru Stăniloae”, Reședința și Cancelaria mitropolitană, Căminul monahal „Sf. Gheorghe” și Casa Epivata.

„Proiectul cuprinde următoarele categorii de lucrări: consolidarea și restaurarea Cancelariei mitropolitane și a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”; restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor Căminului monahal „Sf. Gheorghe” și Casa Epivata, a Bisericii „Sfântul Gheorghe” și a Reședinței mitropolitane, în vederea asigurării unei imagini unitare ansamblului. Totodată, vor fi efectuate lucrări de amenajare peisagistică și de iluminat arhitectural al Ansamblului mitropolitan, vor fi restaurate catapetesmele Catedralei mitropolitane și a Bisericii „Sfântul Gheorghe”, se va amenaja subsolul Catedralei mitropolitane și al spațiilor de acces spre subsol, în vederea funcționării, în această locație, a unui muzeu, se va construi, la demisolul Bibliotecii „D. Stăniloae”, un punct de informare turistică, se vor reabilita și moderniza aleile din incinta Ansamblului mitropolitan și alte lucrări prin care ne dorim să venim în întâmpinarea nevoilor turiștilor, vizitatorilor și pelerinilor, precum amenajarea unor parcări, grupuri sanitare, spații de acces pentru persoanele cu dizabilități”, a precizat managerul acestui proiect, Ionela Tofan.

Creșterea atractivității ofertei turistice cultural-religioase a Iașului

În ceea ce privește valorificarea turistică, coordonatorii proiectului au precizat că se vizează creșterea numărului de vizitatori ai Ansamblului mitropolitan la peste 1,15 milioane de persoane anual, implicit creșterea atractivității ofertei turistice cultural-religioase a Iașului și, totodată, înființarea de noi locuri de muncă (ghizi turistici, muzeografi etc.). „În ultimii ani, multe obiective de patrimoniu din municipiul Iași, fie că vorbim de biserici, mănăstiri sau instituții culturale, au trecut prin ample procese de reabilitare care au schimbat mult în bine imaginea orașului și ne bucurăm că avem acum prilejul să facem mai frumos, mai primitor și Ansamblul mitropolitan, acest simbol de spiritualitate ortodoxă care a depășit de mult granițele țării. Mărturisesc că ne-am mai dori, totodată, ca eforturile noastre să fie dublate și de o reușită a administrației locale și județene în privința modernizării aeroportului, pentru ca Iașul, cu toate frumusețile sale încărcate de spiritualitate, istorie și cultură, să fie pus cu adevărat pe harta turistică”, a spus pr. Iulian Necula, consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iașilor și responsabil financiar în cadrul proiectului de valorificare turistică a Ansamblului mitropolitan.

Un muzeu cu fragmente de istorie, de religie și cultură

În urmă cu un an, în momentul în care a fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor vizate la Ansamblul mitropolitan, IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, sublinia că unul dintre cele mai importante obiective ale acestui proiect îl reprezintă amenajarea, sub Catedrala mitropolitană, a unui muzeu care să găzduiască „tot ceea ce este mai scump și mai prețios” dintre obiectele de patrimoniu ale Mitropoliei, bisericilor și mănăstirilor din zona Moldovei. „Multe dintre aceste obiecte se află acum în grija călugărilor și călugărițelor, de aici sau din diferite zone ale Moldovei, și nădăjduim ca, în viitorul muzeu, să organizăm expoziții prin care aceste fragmente de istorie, de religie și cultură să fie puse și la îndemâna pelerinilor sau vizitatorilor”, spunea Înalt Preasfințitul Teofan.

Comentarii Facebook


Știri recente