Resfințiri și hramuri în Transilvania

În Duminica a VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, ierarhii transilvăneni s-au aflat în comunitățile de credincioși pentru a oficia Sfânta Liturghie, dar și pentru a târnosi și binecuvânta lăcașuri de cult renovate sau recent construite.

Grupuri de pelerini din Țara Făgărașului și de mai departe au poposit, în Duminica de după Înălțarea Domnului, la Mănăstirea Berivoi de la poalele Munților Făgăraș, pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. IPS Mitropolit Laurențiu a arătat că hramul mănăstirii din ziua Înălțării Domnului a fost prelungit, prin această sărbătoare, în acest loc binecuvântat de Dumnezeu. ‘S-au realizat lucruri mărețe aici și ne rugăm lui Dumnezeu să rânduiască oameni slujitori, care să le folosească pe deplin’, a spus IPS Mitropolit Laurențiu. Cu această ocazie s-a stabilit ca paraclisul de iarnă al mănăstirii, care urmează să fie construit la Berivoi, să fie închinat Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, și Sfântului Iosif de la Partoș.

Mănăstirea Berivoi are în prezent patru viețuitori care, pe lângă lucrările de zidire și amenajare a complexului mănăstiresc, au organizat și o viață de obște monahală, așa cum prevăd pravilele ortodoxe.

‘Mulțumim tuturor celor care ne sprijină, nu doar financiar, ci și duhovnicește și cu forța de muncă. Am numit lăcașul nostru de cult ‘biserica dragostei’, pentru că s-a văzut dragostea credincioșilor din satele învecinate pentru această mănăstire atunci când rezideam acest așezământ’, ne-a spus starețul de la Berivoi, protosinghelul Iosif Toma. Mănăstirea Berivoi este atestată din secolul al XVIII-lea, fiind distrusă în 1761 din ordinul generalului austriac Bucow. Locul ‘La Mănăstiri’ din apropierea râului Berivoi a reînflorit în 1993, când s-a luat inițiativa de a se reconstrui mănăstirea.

Resfințirea bisericii din localitatea năsăudeană Romuli

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii din localitatea Romuli, de pe Valea Sălăuței, Protopopiatul Năsăud, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează Ziarul Lumina, ed. Transilvania.

Biserica din Romuli a fost construită în 1905-1908 și a înlocuit vechea biserică de lemn ridicată în 1777. La împlinirea unui secol de la prima Sfântă Liturghie săvârșită aici, pe 1 iulie 2008, lăcașul a intrat într-un amplu proces de rectitorire, la inițiativa pr. paroh Iacob Sângeorzan. Cu ocazia resfințirii, pr. Iacob Sângeorzan a primit distincția de iconom stavrofor din partea IPS Mitropolit Andrei, iar primarului Ioan Monița din comuna Romuli i s-a acordat distincția ‘Crucea transilvană’ pentru sprijinul acordat bisericii.

Hram la Mănăstirea Izbuc

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Mănăstirea Izbuc cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram al noii biserici mari a mănăstirii, ‘Duminica Sfinților Părinți de Sinodul I Ecumenic’, unde a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, PS Episcop Sofronie a prezentat rolul determinant pe care ierarhii prezenți la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, l-au avut în apărarea dreptei credinței, în păzirea unității bisericii. ‘Suntem în zi de sărbătoare pentru sfânta Mănăstire Izbuc, serbând, deodată cu Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol, ocrotitori ai noii biserici ce se zidește la acest străvechi așezământ monahal, împreună cu Preacurata Fecioară Maria’, a arătat ierarhul, care a adăugat că se fac eforturi pentru ca anul viitor, 2013, Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, să se poată sluji în noua mare biserică. ‘Îndrăznim și noi să numim noua și frumoasa biserică ce se zidește la Mănăstirea Izbuc, situată la poalele Munților Codru Moma, ‘Catedrala Munților Codru Moma”, a spus PS Sofronie.

Resfințirea bisericii sălăjene din Porți

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Porți, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde de peste 12 ani păstorește pr. Petre Călin. Bucuria celor 65 de familii de buni credincioși a fost deplină, întrucât PS Episcop Petroniu a resfințit biserica parohială, la finalizarea lucrărilor efectuate în ultimii ani, înconjurat fiind de un numeros sobor de preoți și diaconi și în prezența a câteva sute de credincioși din localitatea Porți și din satele învecinate. Biserica parohială a fost zidită din cărămidă, începând cu 1941, iar de-a lungul timpului a fost renovată de mai mai multe ori, anul acesta fiind înnoit și interiorul bisericii. Pentru rodnica activitate a părintelui și pentru strădania și jertfelnicia celor 65 familii de credincioși ortodocși, PS Petroniu a oferit pr. Petre Călin distincția de iconom stavrofor, iar mirenilor care s-au evidențiat în sprijinirea lucrărilor le-au fost oferite diplome.

Sfințirea bisericii din Calea Lată, Protopopiatul Huedin

Lăcașul de cult din cătunul Calea Lată, filie a Parohiei Ciucea, Protopopiatul Huedin, cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ a fost târnosit de Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, apoi s-a oficiat aici prima Sfântă Liturghie. Pr. paroh Gheorghe Brișan a menționat că biserica s-a ridicat în doar doi ani, din dorința celor 50 de familii de credincioși care au făcut mari eforturi pentru a avea în localitate un lăcaș de cult. ‘Totul s-a făcut cu jertfă, cu osteneală și trudă. Dar cu un așa spor și ajutor de la Dumnezeu, încât biserica s-a ridicat foarte repede: în nici doi ani intrăm în ea’, a spus părintele paroh, care a adăugat că s-a primit sprijin și din partea Mitropoliei Clujului, a Consiliului Județean Cluj și a Consiliului Local Ciucea.

20 de ani de la târnosirea bisericii din Moisei

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, alături de Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au participat la aniversarea a 20 de ani de la târnosirea Bisericii ‘Înălțarea Domnului’ Moisei – Izvorul Dragoș, Protopopiatul Vișeu. În urmă cu 20 de ani, pe 7 iunie 1992, biserica a fost târnosită de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, înconjurat de mai mulți ierarhi. Cu această ocazie s-a oficiat și un parastas pentru veșnica pomenire a patriarhului Teoctist și a episcopului Ioan al Oradiei. S-a dezvelit și binecuvântat apoi o placă comemorativă așezată pe peretele bisericii, fiind sfințite și două troițe. La final, PS Iustin Sigheteanul a oferit diplome de vrednicie pentru organizatori.

PS Iustin Sigheteanul, în prezența autorităților centrale, județene și locale, a binecuvântat, duminică după-amiază, noul sediu al Gărzii de Intervenție Nr. 2 Bogdan Vodă, al Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației și a sfințit troița maramureșeană din curtea instituției. PS Iustin Sigheteanul a primit Diploma de Excelență din partea ISU Maramureș.

Comentarii Facebook


Știri recente