Resfințirea Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Buzău

În această duminică a fost resfințită Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Buzău. Sluja de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Cu această ocazie, după cum informează TRINITAS TV, Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie a spus: „Ne-am bucurat nespus demult că cei ce locuiesc în acest cartier au aici în apropiere Casa lui Dumnezeu în care să vină să se închine și să se roage pentru ei și pentru cei dragi ai lor. Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu am venit să resfințim această biserică în urma lucrărilor de pictură care s-au săvârșit în ea în ultimul timp, lucrări care au împodobit-o cum se cuvine”.

Biserica a fost ridicată, pe locul donat de Primăria Buzău, în cartierul Orizont, cel mai nou al orașului. Sfântul lăcaș a fost construit prin contribuția unui binefăcător.

La slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși din parohie și din alte zone ale Buzăului.

În viitor vor fi ridicate în apropierea bisericii o clopotniță și un așezământ social.

Comentarii Facebook


Știri recente