Resfințirea bisericii Sfântul Ioan din Bacău

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a resfințit duminică, 23 septembrie, Biserica ‘Sfântul Ioan’ din Bacău, după 200 de ani de când a fost târnosită prima dată. Din soborul de preoți au mai făcut parte pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău.

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificațiile Evangheliei din Duminica a XVIII-a după Rusalii. De asemenea, Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care au s-au implicat și au sprijinit lucrările de reabilitare ale Bisericii ‘Sfântul Ioan’ din Bacău. Pr. Eduard Ungureanu și pr. Marius Popescu, slujitori la Biserica ‘Sfântul Ioan’ din Bacău au primit rangul de iconom stavrofor.

‘PS Ioachim Băcăuanul a fost întâmpinat de dimineață, așa cum este tradiția, cu pâine și sare. După sfințirea bisericii s-a oficiat pe o scenă special amenajată Sfânta Liturghie. Au venit foarte mulți oameni, mai ales că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o vreme frumoasă. A fost o sărbătoare frumoasă de la care am plecat cu toții cu inimă bună, cu nădejdea și credința că Dumnezeu este cu noi. Pentru parohia noastră, momentul resfințirii a fost o împlinire și o binecuvântare, aduse prin episcopul nostru. Ne bucurăm că toate lucrările la sfântul lăcaș ocrotit de Sfântul Ioan Botezătorul s-au încheiat. Acest lucru a scos în evidență credința și dragostea puternică a credincioșilor noștri față de biserică’, a relatat pr. paroh Vlad Ungureanu, care a adăugat că în cadrul evenimentului a fost lansată monografia Bisericii ‘Sfântul Ioan’ din Bacău.

Comentarii Facebook


Știri recente