Credincioșii Parohiei Steic din localitatea gorjeană Cătunele au participat, în număr mare, la momentul de încheiere a lucrărilor de restaurare și înfrumusețare a bisericii lor. Lăcașul, târnosit în anul 2006 de Înaltpreasfințitul Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, a fost resfințit astăzi.
Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de actualul Mitropolit al Olteniei, Înaltpreasfințitul Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Mai multe informații a oferit corespondentul Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „La finalul celor două momente liturgice, Înaltpreasfințitul Irineu a rostit un cuvânt în care a detaliat principalele învățături și semnificații ce reies din pericopa evanghelică a acestei duminici care relatează despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind legătura care există între boală și păcatul care stă la originea acesteia. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la ridicare și împodobirea sfântului locaș, în frunte cu părintele paroh și cu autoritățile publice locale. De altfel, pentru osteneala depusă au fost acordate gramate de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei mai multor persoane, iar preotul paroh a primit rangul de iconom stavrofor”.