Resfințirea Bisericii Parohiei Măru, Prot.Târgu Cărbunești

Parohia Măru din Protopopiatul Târgu Cărbunești, județul Gorj, a îmbrăcat veșmântul de sărbătoare în Duminica a XXII-a de după Rusalii, cu ocazia resfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Atât slujba de târnosire, cât și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează mitropolia-olteniei.ro.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a explicat pericopa evanghelică duminicală despre „Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr”. „Dumnezeu ne-a dat cele de trebuință pentru a putea împărți și fraților noștri care sunt lipsiți. Cel bogat nu a primit bogăția ca să o păstreze numai pentru sine și să o folosească în scopul desfătărilor trupești. Sfântul Apostol Pavel ne spune că: «Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipsește» (I Corinteni 8, 8). Iată cum cele pământești sunt rânduite ca într-o zi să se întoarcă în pământul din care au fost luate. În Împărăția lui Dumnezeu vor merge numai faptele bune, inima smerită, cugetul curat, rugăciunea și curățenia sufletească, despre care spune Psalmistul: «Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi» (PS 50, 18). Așadar, timpul existenței noastre pământești, fie că se desfășoară în demnități mari și pline de cinste, fie că este afundat în lipsuri și sărăcie, va fi cântărit de Dumnezeu la Înfricoșata Judecată, când fiecare dintre noi va primi după cum s-a silit în viață curată. Fără îndoială, Împărăția lui Dumnezeu nu este închisă bogaților, exemple fiind în acest sens dreptul Iov sau Avraam. Ei nu au pus preț pe bogățiile agonisite, ci au considerat că sunt date de Dumnezeu spre binele tuturor”, a spus Părintele Mitropolit.

În continuare IPS Părinte a subliniat importanța recunoștinței față de Dumnezeu pentru toate darurile primite în viață: „Dacă vom mulțumi totdeauna lui Dumnezeu pentru toate, cu siguranță că El va înmulți agoniseala noastră. Să ne aducem aminte de văduva din timpul Proorocului Ilie care nu avea decât puțină făină într-un vas și câteva grame de ulei într-un ulcior. Ea mulțumea lui Dumnezeu și nu se înspăimânta de seceta care dura de atâta vreme, arătând prin aceasta că are un suflet echilibrat, blând și smerit, așa cum ne spune Sfânta Scriptură: «Fericiți cei blânzi că aceia vor moșteni pământul» (Matei 5, 5). Deci, Lazăr din Evanghelia de astăzi suferea cu o suferință liber acceptată, așa cum ne spune Sfântul Luca. Prin exemplul său, evanghelistul ne arată că ceea primim de la Dumnezeu, toate ne rânduite spre mântuire”.

În finalul cuvântului de învățătură IPS Părinte Irineu a rânduit ca, pentru osteneala depusă în lucrarea de restaurare a sfântului locaș, părintele paroh Emanoil Popescu să fie ridicat la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, au fost acordate mai multe gramate de mulțumire celor care și-au adus aportul la înfrumusețarea Bisericii.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Măru, județul Gorj, a fost temeluită în anul 1906. În decursul timpului, datorită degradărilor suferite, Biserica a avut nevoie să fie restaurată. Lucrările de restaurare au început în urmă cu zece ani, la inițiativa preotului Emanoil Popescu și au fost duse la bun sfârșit prin sprijinul enoriașilor și al autorităților locale.

Tot duminică, IPS Părinte Irineu a pus piatra de temelie la o nouă capelă în Parohia gorjeană Târgu Logrești. Sfântul Locaș va fi închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Comentarii Facebook


Știri recente