Credincioșii localității maramureșene Săbișa s-au bucurat duminica aceasta de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, informează TRINITAS TV. Ierarhul a resfințit biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi și a oficiat Sfânta Liturghie.
„Lucrările de înnoire ale bisericii au necesitat o slujbă de sfințire fapt pentru am venit cu multă bucurie. Apoi, am binecuvântat crucea de la mormântul fostului preot de aici rugându-ne pentru veșnica lui odihnă, deoarece și el a slujit aici mult timp”, a arătat Preasfinția Sa.
Biserica parohiei Săbișa a fost târnosită în anul 1836, duminica aceasta împlinindu-se 175 de ani de la eveniment.
Parohia Săbișa din județul Maramureș numără aproape 700 de credincioși.