Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a resfințit, astăzi, 29 iulie 2012, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Tomești din Iași. După slujbă, credincioșii au trecut prin Sfântul Altar, iar la finalul Sfintei Liturghii preoții au oferit daruri celor prezenți.
În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan le-a vorbit despre scopul zidirii și restaurării bisericilor: „Acesta este scopul pentru care se zidesc și se reînnoiesc sfinte biserici în parohii și mănăstiri, ca în jurul bisericii să se adune suflarea creștinească, să asculte glasul Domnului, să primească hrană binecuvântată pentru o viețuire adevărată aici pe pământ și pentru a se căuta în veșnicie în Împărăția Cerurilor”, informează Radio TRINITAS.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Tomești a fost sfințită prima dată în anul 1936. În decursul anilor au fost efectuate diferite lucrări de restaurare și de reamenaja, ultimele terminate în acest an.