Resfințirea bisericii din Parohia Bârsești, Gorj

Câteva sute de credincioși au fost prezenți, astăzi, 21 mai 2012, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Bârsești, de lângă Târgu Jiu, pentru a sărbători împlinirea a 100 de ani de la ridicarea sfântului locaș și pentru a participa la resfințirea acestuia, în urma lucrărilor de renovare și consolidare efectuate în ultimii ani, după cum a precizat Gheorghe Cioiu.

Slujba de resfintire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfintitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, în sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a rostit și un cuvânt de învățătură: „Este o mare bucurie să-i avem ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, să avem acest oraș încredințat purtării de grijă a Sfinților Împărați. Prin ei avem Sfânta Cruce, stindardul nostru, drapelul nostru care ne aduce biruință în lupta contra patimilor, a răutăților și a tot întunericul care vine de la cel rău”.

De asemenea, IPS Părinte Mitropolit a mulțumit și i-a felicitat pe toți cei care s-au ostenit pentru renovarea și împodobirea sfântului locaș. Pentru contribuția avută în realizarea acestei sfinte lucrări, părintele paroh Constantin Anițescu și alte patru persoane au primit Gramate de mulțumire și apreciere din partea Mitropoliei Olteniei.

Momentele liturgice ale zilei s-au încheiat în curtea sfântului locaș, acolo unde a fost sfințită o troiță ridicată cu prilejul aniversării a 100 de ani de existență a Bisericii.

Biserica din Bârsești a fost ridicată în perioada 1908 – 1912, fiind sfințită la 6 mai 1912 de către Episcopul Râmnicului Noului Severin, Ghenadie Georgescu.

Comentarii Facebook


Știri recente