Resfințirea Bisericii din incinta Spitalului Socola din Iași

Biserica monument istoric „Schimbarea la față” din incinta spitalului Socola din Iași va fi resfințită duminică, 18 aprilie. Slujba de resfințire va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal și cu Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Monumentul istoric din secolul al XIV-lea a fost supus în ultimii 15 ani unor ample lucrări de restaurare și consolidare.

Biserica a fost împodobită cu pictură murală bizantină, în tehnica „Fresco”, a fost realizată o nouă clopotniță și s-au făcut importante amenajări exterioare.

Mai multe detalii cu privire la această resfințire a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Iustin Neagu, preot misionar de caritate la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași: „Obiectivul principal a fost Biserica. Obiectul al doilea a fost clopotnița care este strălucitoare și minunată cu nouă clopote care au asistență electronică, iar patru dintre ele sunt aduse din Germania. Podul, portalul și Biserica sunt placate cu piatră de munte adusă de la Pipirig, cioplită frumos, ceea ce dă întregului complex o monumentalitate cu totul deosebită”.

Comentarii Facebook


Știri recente