Resfințirea bisericii din Bocșa Vasiova, Protopopiatul Reșița

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor Parohiei Bocșa Vasiova din Protopopiatul Reșița. Cu acest prilej, chiriarhul a resfințit biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, apoi a oficiat Sfânta Liturghie, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

La slujbă a participat un număr impresionant de credincioși alături de autorități centrale, județene și locale. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Doru Melinescu a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii bisericii au primit din partea ierarhului acte de cinstire. De asemenea, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod cu privire la „Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”.

„În permanență sunteți aproape de Sfânta Biserică în duminici și sărbători, dar și în timpul săptămânii lucrând la înfrumusețarea și împodobirea acesteia. Iată, în ultima vreme v-ați gândit, la inițiativa părintelui paroh, să primeniți locul cel mai sfânt din biserică: Sfânta Masă, prestolul, jertfelnicul pe care se aduce Sfânta Jertfă, pe care se aduc pâinea și vinul și se transformă în chip real, în timpul Sfintei Liturghii, în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru toate aceste lucruri minunate toți credincioșii acestei parohii sunteți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici care astăzi s-a resfințit”, a arătat PS Lucian în cuvântul său. Biserica parohială a fost construită în anul 1763 pe locul uneia mai vechi, incendiată în anul 1738.

Comentarii Facebook


Știri recente