Resfințirea bisericii cu hramul ‘Sf. Ioan Botezătorul’ din comuna Prundeni, Arhiepiscopia Râmnicului

Ieri, 5 Iulie 2009, în Duminica a IV-a după Rusalii, numită și ‘Duminica vindecării slugii sutașului’, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul ‘Sf. Ioan Botezătorul ‘, din localitatea Călina (jud. Vâlcea), Protopopiatul Drăgășani, Arhiepiscopia Râmnicului.

Slujba resfințirii a început la ora 9:00, după care s-a oficiat Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi condus de pr. Ioan Predescu, Consilier Social al Episcopiei Râmnicului, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Întâistătătorul Eparhiei cât și pr. Catrina Mihai, Protopop al Protoieriei Drăgășani. La acest important eveniment au mai participat reprezentanți ai autorităților locale, preoți și credincioși ai parohiilor din împrejurimi.

Biserica din Călina, a fost sfințită la data de 21 iulie 1891și resfințită în anul 1943, datorită degradării structurii bisericii în urma cutremurului din 1940, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Nifon Criveanul. În anul 2009, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim și cu ajutorul enoriașilor s-a refăcut pictura bisericii, s-au făcut alte reparații precum și clădiri anexe necesare parohiei, slujitori fiind părintele parohTudor Viorel și părintele Cosac Ion.

Sursa: episcopia-ramnicului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente