Resfințirea bisericii cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Episcopia Caransebeșului

În Duminica a III a după Paști, numită și ‘Duminica mironosițelor’, 3 mai 2009, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit slujba de resfințire a exteriorului bisericii cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’ din municipiul Reșița.

Slujba sfințirii a început la ora 9:00, după care s-a oficia Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului în cadrul căreia Chiriarhul a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Borislav Tasici și întru iconom pe părintele slujitor Nichifor Tănase.

La acest eveniment important pentru municipiul Reșița și pentru Episcopia Caransebeșului au participat foarte mulți credincioși și preoți din municipiu, precum și autorități locale care au sprijinit restaurarea uneia dintre cele mai frumoase și încăpătoare biserici din Eparhie.

Sursa: Biroul de presă al Episcopiei Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente