Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Comuna Milcoiu, jud. Vâlcea

Duminică, 30 august 2009, în Duminica a XII-a după Rusalii (a Tânărului celui Bogat), Preasfințitul Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba resfințirii bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Milcoiu, Protopopiatul Vâlcea. La acest important eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, preoți și credincioși ai parohiilor învecinate. Pentru activitatea depusă Părintele Paroh Petrică Alexandru a fost hirotesit iconom stavrofor.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Milcoiu, județul Vâlcea, a fost construită între anii 1875-1879 fiind târnosită la data de 1 august 1879. În ultimii ani, de când este paroh părintele Petrică Alexandru, au avut loc ample lucrări de restaurare care au necesitat resfințirea bisericii. La aceste lucrări au contribuit material în mod substanțial, Domnii Gelu Mușat și Florin Popescu, care au fost trecuți în rândul ctitorilor.

Sursa: episcopia-ramnicului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente