Resfințirea biserici Parohiei argeșene Berindești

Vechea biserică Adormirea Maicii Domnului din Parohia Berindești a comunei argeșene Corbeni a fost resfințită în această duminică. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, informează TRINITAS TV.

„Este semn că Duhul lui Dumnezeu lucrează efectiv cu dinamism asupra inimilor celor care s-au ostenit și se ostenesc. Așa s-a săvârșit și aici la Berindești după cum ați auzit și în hrisovul care s-a alcătuit și s-a așezat în piciorul Sfintei Mese”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Lăcașul de cult a fost restaurat cu sprijinul credincioșilor și al unor sponsori. Pentru efortul depus la renovarea bisericii, preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor.

Au fost executate lucrări de subzidire a bisericii, s-a turnat o centură de legătură și piloni de susținere până la acoperiș, s-au construit bolțile din cărămidă și s-a refăcut turla din zid, s-a construit acoperișul învelindu-se cu șiță, tencuindu-se în totalitate exteriorul.

În interior s-a refăcut instalația electrică, s-a turnat șapă pentru pardoseală și s-au tencuit toate zidurile. În anul 2012 biserica a fost împodobită cu pictură nouă.

Comentarii Facebook


Știri recente