Resfințire de biserică la Țârdeni, protopopiatul Buhuși

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va oficia duminică, 18 septembrie 2011, slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Țârdeni, protopopiatul Buhuși, după cum ne-a precizat părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Apoi, înconjurat de un sobor de preoți, Preasfinția Sa va sluji sfânta Liturghie în mijlocul credincioșilor din această parohie.

„Sub coordonarea preotului paroh Gheorghe Căsăneanu, în ultimii trei ani, interiorul bisericii a fost spălată pictura și au fost executate lucrări de reparație la sfânta masă. În exterior sfântul lăcaș a fost pictat. De asemenea, părintele, ajutat de credincioși, a realizat și pavarea cu piatră a aleilor din curtea bisericii, iar calea de acces către sf. lăcaș a fost betonată”, a declarat preotul Vasile Cozma, protopop de Buhuși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…