Resfințire de biserică la parohia Pelinu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Duminică, 11 decembrie 2011, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Pelinu, pentru a marca un eveniment istoric și anume întocmirea Sfintei Mese, sfințirea picturii, a lucrărilor exterioare ale bisericii și a clopotniței, informează sf-esc.ro.

Programul liturgic a început cu întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea slujii în condiții canonice Sfânta Liturghie, slujba de căpătâi a creștinilor.

Înainte de otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a acordat rangul de iconom părintelui Vergil Marian Achim, cel care a fost preot paroh la parohia Pelinu și care a primit ascultarea de a merge în altă parohie, pentru a face misiune roditoare și acolo.

Pentru activitate misionară și administrativă deosebită Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotesit sachelari pe preacucernicii părinți Răileanu Marius de la parohia Ulești, Adrian Andrei de la parohia Bițina și Marian Ciprian Bolborici de la parohia Brătia.

La momentul predicii Preasfinția Sa a explicat credincioșilor prezenți înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice, a vorbit despre urcușul duhovnicesc al Postului Crăciunului, pe care fiecare dintre noi trebuie să-l parcurgă.

Parohiile Bărcănești cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și Speteni cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” au fost vizitate de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, urmate de vernisarea expoziției de pictură pe lemn și sticlă, realizată de Cercul de Pictură „Sfântul Apostol Luca” al Protopopiatului Urziceni, la Casa de Cultură din Urziceni.

Comentarii Facebook


Știri recente