Reprezentanții Mitropoliei Olteniei la Festivalul internațional de film de la Slătioara au câștigat două premii

În perioada 2 – 7 septembrie 2008, la Slătioara, în județul Vâlcea, a avut loc cea de-a 10-a ediție a Festivalului internațional de film ECO ETNO FOLK FILM. Pentru al treilea an consecutiv, o echipă de realizatori din cadrul Mitropoliei Olteniei a câștigat premiul pentru cel mai bun film la secțiunea film cu tematică religioasă, cu filmul „Pelerin în Vechiul Bizanț”. Este vorba despre un documentar de călătorie realizat de Ovidiu Dumitrana și Marian Vulcănescu, sprijiniți de maestrul Emil Boroghină, un succes remarcabil al acestei echipe de profesioniști, care, in ultimii ani a reușit să obțină premii la toate festivalurile naționale și internaționale la care a participat.

După cum ne-a declarat Ovidiu Dumitrana, premiul este cu atât mai important cu cât el a fost obținut într-o companie selectă, la festival participând 37 de țări cu un număr de 168 de producții, dintre care, pentru faza finală a concursului au fost selectate 73 de filme.

Juriul festivalului a fost format din personalități remarcabile ale filmului și ale creației audiovizuale în general, precum: Dinu Săraru, Geo Saizescu, Andrei Blaier sau Răzvan Teodorescu.

Trebuie remarcat de asemenea că un alt film realizat de către Ovidiu Dumitrana „O bihoreancă la Frosinone”, a obținut o mențiune specială, astfel încât echipa de producători din Craiova a fost singura participantă care a plecat de la acest festival cu două premii.

Amintim că ediția de anul acesta Festivalul internațional de film ECO ETNO FOLK FILM, s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 500 de ani de la prima atestare documentară a localității Slătioara.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…